1760

Ţone şi Ştefan merg pe mâna lui Mizil

10.03.2010 | Elena ROGOZ
Olteniţeanul Petre Ţone îi va acorda votul lui Mizil
Recent, liderul social-democrat din municipiul Olteniţa, Petre Ţone, şi-a arătat susţinerea pentru Oana Niculescu Mizil pentru şefia organizaţiei judeţene. Declaraţiile au fost făcute în cadrul unei conferinţe de presă, prima la care participă Ţone în municipiul Călăraşi, după ani buni. Motivul prezenţei sale a fost unul clar. Preşedintele PSD Olteniţa a ţinut musai să-şi arate sprijinul pentru Mizil. » mai mult

Sindicaliştii din învăţământ vor stabili astăzi calendarul acţiunilor de protest

10.03.2010 | Luminiţa MORARU
Profesorul Aurel Bogatu, preşedintele SLI Călăraşi, va fi prezent astăzi la Bucureşti pentru a stabili calendarul acţiunilor de protest
Reprezentanţii Federaţiei Sindicatelor Libere din Învăţământ (FSLI) din toată ţara se vor întâlni astăzi, 10 martie a.c., la Bucureşti pentru a stabili calendarul acţiunilor de protest. » mai mult

Liderul PDL Călăraşi: „Independenţii, o gogoaşă umflată”

10.03.2010 | Elena ROGOZ
Conducerea PDL Călăraşi îi atacă pe independenţi
Conducerea Organizaţiei Judeţene Călăraşi a Partidului Democrat Liberal consideră că structura formată de parlamentarii independenţi este doar o „gogoaşă umflată”. Declaraţia îi aparţine lui Marian Dinulescu, preşedintele filialei, care nu crede în naşterea unui partid puternic din acest grup, pentru că structurile sunt greu de format. „Ceea ce se întâmplă acum cu independenţii este o gogoaşă umflată. Nu îl văd pe Nedelcu sau Damian s-o ia din poartă în poartă să facă organizaţii. » mai mult

Preşedintele CAS Călăraşi va susţine un nou examen pe post

10.03.2010 | Luminiţa MORARU
Marian Dinulescu, preşedintele - director general CJAS Călăraşi va participa la un nou concurs pe post
Preşedintele - director general al Casei Judeţene de Asigurări de Sănătate (CJAS) Călăraşi, Marian Dinulescu, va susţine un nou examen pe post. Deşi în vara anului trecut, Marian Dinulescu a susţinut examen pentru ocuparea postului de conducere din cadrul CJAS Călăraşi, la începutul acestui an, preşedintele CNAS, Lucian Nicolae Duţă, a revocat din funcţii toţi preşedinţii CAS din ţară. Mandatele preşedinţilor-directori generali ai Caselor de Asigurări de Sănătate au încetat, în conformitate cu ordinul preşedintelui CNAS nr. » mai mult

Cum face "jocurile" George Coman în fotbalul judeţean

10.03.2010 | Cătălin NIŢU
George Coman (stânga) şi fiul său Cristian, o adevărată "familie" din arbitrajul judeţean
Nici nu au început bine meciurile din Liga a IV-a şi a V-a că au apărut scandalurile. Capul de afiş îl ţin arbitrii conduşi de George Coman, "taximetristul" de serviciu al lui Bratu Caţaros, preşedintele Asociaţiei Judeţene de Fotbal (AJF) Călăraşi. Am încercat pentru un timp să ne detaşăm de acest subiect, dar nu putem să stăm cu mâinile în sân, mai ales acum când pe criza asta prin fotbalul local se vorbeşte de "sacoşa" cu bani. » mai mult

Serviciul de fond locativ se judecă pentru un apartament

10.03.2010 | Niculae COSTACHE
Gheorghe Ciocârlan doreşte să se judece în oricare alt oraş în afară de Călăraşi
Serviciul Public Centrale Termice şi Administrare Fond Locativ (SPCTAFL) Călăraşi a fost acţionat în judecată de o familie care a achiziţionat un apartament pe strada Pompieri având ca pretext suma mare de bani plătită pe locuinţă în raport cu spaţiul existent. Scandalul a început încă de anul trecut când familia respectivă a refuzat să semneze actele de predare-primire a locuinţei şi a solicitat reevaluarea apartamentului. » mai mult

Patru copii răniţi într-un accident de circulaţie

10.03.2010 | Luminiţa MORARU
Accidentul s-a petrecut din cauza neadaptării vitezei la condiţiile unui carosabil alunecos, acoperit cu zăpadă şi gheaţă
Un grav accident de circulaţie s-a produs ieri, 9 martie a.c., în jurul orei 09:10, pe DN 21, în apropiere de staţia electrică "Pelicanul". Astfel, în timp ce conducea autoturismul Dacia 1310, pe fondul neadaptării vitezei la condiţiile unui carosabil alunecos, acoperit cu zăpadă şi gheaţă, conducătorul auto, R. Marian, de 20 ani, din comuna Independenţa, a pierdut controlul asupra direcţiei de mers şi a pătruns pe contrasens, unde a intrat în coliziune cu o autoutilitară, condusă regulamentar din sens opus de D. » mai mult

Din respect...

10.03.2010 | Elena MITACHE
O imagine pe care o întâlnesc frecvent prin mijloacele de transport în comun sau, de ce nu, pe oricare dintre străzile, ca să nu mai vorbim de localurile de prin Călăraşi, m-a trimis cu gândul la respectul pe care ar trebui să-l avem unii pentru alţii în această lume. Nu ştiu dacă eu aş putea fi un om care ştie să-şi respecte semenii, cu siguranţă am mai greşit în această privinţă, poate cu sau fără voia mea. Dar, cu siguranţă la capitolul respect suntem cu toţii deficitari. » mai mult

Preţul medicamentelor, majorat de la 1 aprilie

10.03.2010 | Luminiţa MORARU
Preţul medicamentelor va creşte de luna viitoare
Începând cu data de 1 aprilie a.c., preţul medicamentelor se va majora. Preşedinta Colegiului Farmaciştilor, Filiala Călăraşi, Adina Bologan, ne-a declarat că majorarea preţului la medicamente va surveni ca urmare a schimbării modului de calcul printr-o nouă metodă. Conform unui nou ordin al Ministerului Sănătăţii, preţul de referinţă generic va fi echivalent cu maximum 65% din preţul medicamentului inovativ al cărui generic este. » mai mult

Contractarea unui împrumut, amânată până la o viitoare şedinţă

10.03.2010 | Elena ROGOZ
Directorul economic Paraschiva Mureşan, din cadrul Consiliului Judeţean Călăraşi
Pe ordinea de zi a şedinţei ordinare a Consiliului Judeţean Călăraşi care va începe astăzi, de la ora 12:00, fusese introdus de executivul instituţiei şi un proiect de hotărâre ce prevedea aprobarea contractării unui împrumut pentru asigurarea finanţării proiectelor care beneficiază de fonduri externe nerambursabile - postaderare de la Uniunea Europeană. Proiectul a fost retras ieri de pe ordinea de zi din cauza unor probleme tehnice, să le spunem. » mai mult
Emite conţinut

Newsletter

8 + 11 =
Rezolvaţi această problemă simplă de matematică şi introduceţi rezultatul. Exemplu: pentru 1+3, introduceţi rezultatul 4.

Comentarii recente

Cine e online

În acest moment sunt 0 utilizatori şi 235 vizitatori online.

Cine e nou

  • CRISTINA MORARU
  • Gina Vasilescu
  • Carina Alesandra Stan
  • marian bunea
  • James Hess