64 de elevi vor primi premii de excelenţă de la Tenaris Silcotub
Trimis de Luminiţa MORARU la 6 Decembrie 2010 - 1:10am.În data de 7 decembrie a.c., în sala de spectacole a Centrului Cultural Judeţean (CCJ) Călăraşi va avea loc festivitatea de decernare a buselor de merit şi premiilor de excelenţă acordate de Tenaris Silcotub, în cadrul Galei Merit Awards 2010. În cadrul evenimentului vor fi premiaţi 64 de elevi de liceu din Călăraşi care au obţinut rezultate excepţionale în cursul anului şcolar 2009-2010. Conform organizatorilor, la eveniment sunt invitaţi să participe elevi şi profesorii lor, părinţi, reprezentanţii Inspectoratului Şcolar Judeţean (ISJ) Călăraşi, autoritătile locale, precum şi reprezentanţii Tenaris Silcotub. Conducerea Tenaris a iniţiat încă din anul 2005 proiectul în cadrul căruia premia excelenţa în educaţie. La vremea respectivă, societatea acorda primele premii numai copiilor angajaţilor, însă proiectul a fost extins ulterior în comunităţile din Călăraşi şi Zalău. Anul acesta, procesul de selecţie s-a derulat cu sprijinul Inspectoratului Şcolar Judeţean Călăraşi, majoritatea elevilor ce vor fi premiaţi au obţinut, la finele anului şcolar trecut, medii generale de 10 şi 9.5.
- autentificaţi-vă sau înregistraţi-vă pentru a adăuga comentarii













subtil
Trimis de Anonim la 15 Decembrie 2010 - 8:36pm.