Ajutoarele la încălzire vor scoate din bugetul local olteniţean peste 11 miliarde de lei vechi
Trimis de Laura SUZEANU la 4 Noiembrie 2011 - 1:10am.Ţinând cont de situaţia economică actuală precum şi de apropierea sezonului rece, apare necesitatea stabilirii unor măsuri pentru acordarea unor ajutoare de încălzire a locuinţei populaţiei din Olteniţa, care beneficiază de energie termică furnizată în sistem centralizat. Prin OUG 70/2011 privind măsurile de protecţie socială în perioada sezonului rece, se stabileşte atât procentul de compensare alocat din bugetul de stat, în funcţie de tranşele de venituri medii nete lunare pe fiecare membru de familie, cât şi consumul maxim lunar pe tip de apartament şi în funcţie de zona de temperatură. Astfel, printr-o Hotărâre de Consiliu Local s-a propus acordarea din bugetul local a unor sume cu titlu de ajutor de încălzire, în funcţie de tranşele de venit şi de consumul maxim lunar, astfel încât cetăţenii municipiului Olteniţa să poată achita facturile către furnizorul de energie termică. Pornind de la datele din iarna precedentă (ca număr de beneficiari şi tipuri de apartamente) s-au întocmit două propuneri de ajutoare. În varianta I procentele alocate din bugetul local pentru fiecare tranşă de venit sunt la nivel maxim, conform OUG 70/2011, iar la cea de-a doua variantă procentele alocate din bugetul local pentru fiecare tranşă de venit sunt diminuate, comparativ cu nivelul maxim stabilit prin OUG 70/2011, raportat la posibilităţile financiare ale bugetului. Acordarea ajutorului este condiţionată de plata facturii către Termourban, în termen de 30 de zile de la emitere. Consilierii au votat a doua variantă din cele două propuse adică procentul diminuat plus o subvenţie de la bugetul local de 10%, ceea ce pentru primăria olteniţeană este un efort destul de mare. Potrivit calculelor făcute de economişti, efortul financiar al bugetului local va depăşi 11 miliarde de lei vechi în varianta diminuată pentru lunile noiembrie, decembrie, ianuarie, februarie, martie. De menţionat şi faptul că olteniţenii care beneficiază de venit minim garantat, precum şi persoanele singure cu venituri până în 155 lei beneficiază de 90% compensare.
- autentificaţi-vă sau înregistraţi-vă pentru a adăuga comentarii












