Aproximativ 400 de persoane solicită împrumut la CARP Călăraşi
Trimis de Elena MITACHE la 4 Septembrie 2010 - 12:10am.Odată cu venirea toamnei, la Casa de Ajutor a Pensionarilor (CARP) Călăraşi s-au îngroşat şi rândurile celor care solicită împrumuturi de aici. În ultima perioadă, numărul membrilor acestei instituţii de întrajutorare care îşi doresc să împrumute bani pentru rezolvarea unor probleme financiare a ajuns la peste 400 de persoane pe lună. "Solicitările pensionarilor noştri oscilează în funcţie de priorităţile fiecăruia. Uneori se înregistrează chiar şi 450 de cereri de împrumut, dar vreau să vă spun că trebuie să ţinem cont de faptul că pensionarul face parte din categoria persoanelor care îşi respectă angajamentele de plată", ne-a declarat Marilena Melehat, secretarul CARP Călăraşi, precizând că deşi în unele cazuri pensionarii au pensii foarte mici, aceştia ştiu foarte bine cum să-şi gestioneze fiecare bănuţ. "Unii demonstrează că sunt foarte buni economişti. Este ceva fantastic în modul în care bătrânii au pensii foarte mici şi se străduiesc cum să-şi folosească mai bine banii", spune secretara CARP, adăugând că la vârsta lor, pensionarii fac economie la haine, la încălţăminte, iar uneori chiar şi la mâncare, astfel încât să le ajungă banii de la o pensie la alta. Un împrumut maxim la CARP Călăraşi se menţine la 3.000 de lei, la un fond de 1.000 de lei, cu o dobândă de 10% pe an, în funcţie de numărul de rate, iar cea mai mică sumă solicitată de pensionari poate fi şi de 300 de lei. "Oamenii sunt interesaţi ca să îşi achite foarte repede creditul ca să poată face altul", ne-a mai spus Marilena Melehat, adăugând că, în general, la CARP Călăraşi nu au existat probleme în ceea ce priveşte restituirea împrumuturilor contractate de pensionari. Deşi destul de puţine, când se întâmplă şi asemenea cazuri, membrii Consiliului Director se deplasează la domiciliul pensionarului pentru a identifica motivele pentru care persoana respectivă a întârziat achitarea ratelor. Secretarul CARP Călăraşi, Marilena Melehat, a ţinut să precizeze că sunt foarte rare cazurile în care s-a ajuns la popriri pe pensia vreunui pensionar rău-platnic.
- autentificaţi-vă sau înregistraţi-vă pentru a adăuga comentarii












