Arhivă - Mar 29, 2010

De la sărăcie la bogăţie (sau cum să scoţi bani din piatră)

29.03.2010 | Nicolae DOBRE
Săptămâna trecută am lipsit câteva zile din paginile ziarului pe care îl citiţi în acest moment. Motivul e unul simplu. Am dat curs invitaţiei deputatului Dan Motreanu de a-l însoţi în Spania, acolo unde a dus câţiva primari din colegiul său, şi nu numai, împreună cu fermieri, pentru a vedea cum se face agricultură şi se derulează activităţile într-o cooperativă agricolă. » mai mult

Adina Vălean a prezentat presei călărăşene Parlamentul European

29.03.2010 | Niculae COSTACHE
Delegaţia călărăşeană la Parlamentul European, alături de europarlamentarul Adina Vălean
O delegaţie de 40 de persoane, formată din reprezentanţi ai mass mediei călărăşene, a mers, la iniţiativa europarlamentarului Adina Vălean, în Belgia, la Bruxelles, pentru a vizita Parlamentul European şi a observa modul de lucru în capitala Uniunii Europene. Timp de trei zile, în perioada 24 -26 martie, delegaţia a fost cazată la hotelul Sheraton, în centrul oraşului. În prima zi, delegaţia a avut parte de un program uşor, de vizite, realizându-se un tur al oraşului cu autocarul pentru observarea monumentelor şi obiectivelor turistice. » mai mult

Forţele de muncă acordă subvenţii angajatorilor care încadrează în muncă şomeri

29.03.2010 | Niculae COSTACHE
Directorul Ionescu spune că subvenţionarea va reduce numărul şomerilor în judeţul Călăraşi
Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă (AJOFM) Călăraşi acordă în baza Legii 76/2002, cu modificările şi completările ulterioare, subvenţii ce au ca scop ocuparea temporară a forţei de muncă din rândul şomerilor pentru dezvoltarea comunităţilor locale. Subvenţiile se acordă, la solicitarea autorităţilor publice locale, pe o perioadă de cel mult 12 luni pentru fiecare persoană încadrată, din rândul şomerilor, cu contract individual de muncă. » mai mult

Canalizare pe Dobrogei

29.03.2010 | Niculae COSTACHE
Canalizare pe Dobrogei
Proiectul de extindere a sistemului de canalizare în zona de nord a Călăraşiului continuă. După ce anul trecut s-a lucrat pentru strada I.L. Caragiale şi Varianta Nord, acum s-a intrat pe Prelungirea Dobrogei. Lucrările au avansat foarte repede, iar traficul se desfăşoară cu greu. Şoferii ar trebui să evite zona pe cât posibil pentru a nu exista probleme în realizarea lucrărilor.
Fotbal - Liga a V-a, etapa a XVII-a

Liga a V-a se amână din nou

29.03.2010 | Cătălin NIŢU
Liga a V-a se amână încă o dată
Etapa care era programată pe 4 aprilie se amână pentru săptămâna viitoare. Aşa a anunţat ieri preşedintele Asociaţiei Judeţene de Fotbal (AJF) Călăraşi, Bratu Caţaros. Echipele participante în acest eşalon au ajuns la un acord ca runda a XVIII-a să nu se joace în ziua de Paşti. Astfel că, cei care servesc la bodega din sat un păhărel de ţuică nu vor mai avea spectacol fotbalistic după-amiază. Ei pot rămâne liniştiţi în cârciumi până la miezul nopţii. » mai mult
Handbal - Divizia A, Seria B, etapa a XXVII-a CS Triumf Călăraşi - CSM Bucureşti 23 – 31 (9-15)

Înfrângere fără emoţii

29.03.2010 | Cătălin NIŢU
CSM Bucureşti ne-a scos handbalul din cap
CS Triumf a pierdut întâlnirea cu liderul seriei, CSM Bucureşti, la o diferenţă de opt goluri, scor 23 la 31. Oaspeţii au făcut instrucţie cu echipa pregătită de Constantin Frîncu. Călărăşenii nici nu au avut timp să respire în faţa unui adversar destul de puternic. Pentru CS Triumf a fost doar o simplă experienţă acest meci. Important este ca jucătorii lui Frîncu să fi învăţat ceva din acest meci. » mai mult

"Din 1989 şi până în prezent, este cea mai reuşită bancnotă a falsului"

- spune despre bancnota falsă de 500 de lei, cms.şef Dumitru Toma, şeful Serviciului Judeţean de Combatere a Criminalităţii Călăraşi
29.03.2010 | Elena MITACHE
Bancnota falsă de 5 milioane de lei era foarte bine realizată
În urma identificării unor bancnote false, în luna noiembrie 2009, au fost declanşate o serie de activităţi ale poliţiştilor prin care se urmărea identificarea reţelei de plasatori despre care existau informaţii că ar acţiona nu numai în municipiul Călăraşi, ci şi în alte judeţe limitrofe. "Ne-am trezit la un moment dat cu apariţia unei bancnote false la o bancă din Călăraşi. » mai mult
Dacă e martie,

Un alt primar popular din Călăraşi a fost la Etno Tv

29.03.2010 | Elena MITACHE
Primarul comunei Belciugatele, Petre Dinei, a glumit, şi chiar a dansat, în platoul de la Etno Tv
Se poate spune că luna mărţişorului, de anul acesta, le-a purtat noroc unora dintre primarii judeţului Călăraşi. Aceasta, deoarece timp de trei ediţii la rând platoul emisiunii "Un primar popular", prezentată de postul Etno Tv, a fost ocupat de către edilii localităţilor călărăşene Grădiştea, Lehliu – Gară şi Belciugatele. » mai mult

Aprilie, lună plină de procese pentru sindicaliştii din învăţământ

29.03.2010 | Luminiţa MORARU
Pe masa preşedintelui SLI Călăraşi se află zeci de dosare întocmite pentru procese
În luna aprilie, reprezentanţii Sindicatului Liber din Învăţământ (SLI) al judeţului Călăraşi se vor prezenta de mai multe ori în faţa instanţei, pentru a câştiga drepturile profesorilor, prevăzute în legislaţie. » mai mult

Sistemul sanitar de coplată va fi implementat din semestrul II

29.03.2010 | Luminiţa MORARU
Proiectului Ministerului Sănătăţii privind introducerea coplatei în sistemul sanitar va fi implementat, cel mai probabil, de la 1 iulie a.c.. Noul proiect prevede introducerea unei plăţi în plus a serviciului medical. Conform noilor prevederi legale, fiecare persoană care se prezintă la medic va participa la coplată, într-un an calendaristic cu suma maximă de 600 lei. După atingerea sumei maxime privind coplata pe asigurat pe an calendaristic, serviciile medicale pentru care se încasează coplata sunt acordate fără coplată. » mai mult

Newsletter

11 + 4 =
Rezolvaţi această problemă simplă de matematică şi introduceţi rezultatul. Exemplu: pentru 1+3, introduceţi rezultatul 4.

Comentarii recente

Cine e online

În acest moment sunt 0 utilizatori şi 131 vizitatori online.

Cine e nou

  • CRISTINA MORARU
  • Gina Vasilescu
  • Carina Alesandra Stan
  • marian bunea
  • James Hess