Arhivă - Sep 3, 2010

Pe o lună,

Aproximativ 400 de persoane solicită împrumut la CARP Călăraşi

03.09.2010 | Elena MITACHE
Secretarul CARP Călăraşi, Marilena Melehat, susţine că pensionarii sunt foarte conştiincioşi la achitarea împrumuturilor
Odată cu venirea toamnei, la Casa de Ajutor a Pensionarilor (CARP) Călăraşi s-au îngroşat şi rândurile celor care solicită împrumuturi de aici. În ultima perioadă, numărul membrilor acestei instituţii de întrajutorare care îşi doresc să împrumute bani pentru rezolvarea unor probleme financiare a ajuns la peste 400 de persoane pe lună. "Solicitările pensionarilor noştri oscilează în funcţie de priorităţile fiecăruia. » mai mult
Cu toate opiniile contra,

Trecerile de pietoni prea apropiate vor fi desfiinţate

03.09.2010 | Niculae COSTACHE
La colţuri va rămâne doar câte o trecere de pietoni
Autorităţile locale continuă lucrările pentru desfiinţarea trecerilor pentru pietoni de pe Prelungirea Bucureşti. După ce în primă instanţă au fost desfiinţate două pe tronsonul cuprins între 5 Călăraşi şi Liceul Agricol, acum urmează încă două până la Orizont. Oricine îşi poate da seama care sunt trecerile de pietoni care urmează să fie desfiinţate deoarece a fost realizat marcajul pe raza municipiului, iar în dreptul respectivelor treceri nu există vopsea. » mai mult

Tânăr găsit spânzurat în pontonul de la Podul 4

03.09.2010 | Luminiţa MORARU
Tânărul a fost dus de pompieri la morga
Un tânăr, în vârstă de 30 de ani, din municipiul Călăraşi, şi-a pus capăt zilelor într-un ponton acostat pe plaja de la Podul 4. Ieri, 3 septembrie a.c., în jurul orei 12:30, un coleg de muncă al bărbatului decedat a anunţat Poliţia Municipiului Călăraşi prin Serviciul Unic de preluat Apeluri de Urgenţă 112. Astfel, Marius Ţ., în vârstă de 30 ani, din Călăraşi, a sesizat poliţia cu privire la faptul că a găsit o persoană spânzurată pe plajă, la Podul 4. » mai mult
Fotbal – Liga a IV-a, etapa a II-a, astăzi, ora 17:00

Încep derby-urile

03.09.2010 | Cătălin NIŢU
Derby-uri serioase, nu glumă. După ce am văzut în prima etapă, ne-am cam făcut o mică idee despre participantele din Liga a IV-a. Unele formații au pornit ca din pușcă și sunt favorite certe pentru play-off, iar altele încă mai dorm sau unii dintre jucători sunt preocupați mai mult cu culesul viilor pe la țară. Spicul Roseți și Venus, “Barcelona județului”, în Seria C, se respectă. Mai nou apar și alte echipe care vor să intre în rând cu lumea bună. Unirea Dragalina şi Borcea vor să țină pasul cu favoritele. » mai mult

"Noua lege a salarizării unice va duce la scăderea salariilor personalului sanitar "

- susţin sindicaliştii din sănătate
03.09.2010 | Luminiţa MORARU
Dr. Truică ne-a informat că salariile din sănătate vor scădea o dată cu aplicare noii legi a salarizării unice
Sindicaliştii din sănătate au ajuns la concluzia că noua lege a salarizării unice va duce la scăderea salariilor personalului sanitar. Această concluzie a fost trasă după ce au analizat cu atenţie noul proiect al legii unice de salarizare a sistemului bugetar. "S-a constatat reducerea coeficienților pentru salariații din sectorul sanitar cu mult sub cei stabiliți de comisia de experți din cadrul Ministerului Muncii, mai ales în condițiile în care a avut loc o extindere a grilei de la 12 la 15 coeficienți", ne-a transmis dr. » mai mult

Fabrică de brichete din paie, inaugurată la Vlad Ţepeş

03.09.2010 | Luminiţa MORARU
Instalaţia poate produce până la 2.500 tone de brichete din paie pe an
În comuna Vlad Ţepeş s-a inaugurat ieri, 3 septembrie a.c., prima fabrică de brichete din paie din judeţul Călăraşi. La eveniment au fost prezenţi locuitorii comunei, reprezentanţii autorităţilor locale, deputatul Dan Motreanu, Petru Pădurariu, patronul societăţii care a furnizat instalaţia de brichetat, precum şi alţi factori decizionali. Astfel, ieri dimineaţă, Fundaţia TERRA Mileniul III, în parteneriat cu Primăria comunei Vlad Ţepeş şi S.C. » mai mult
Vara aceasta,

Poliţiştii călărăşeni şi bulgari au făcut schimb de experienţă

03.09.2010 | Niculae COSTACHE
Poliţiştii români şi bulgari au acţionat în zona frontierei, la punctul de trecere Chiciu
Poliţiştii călărăşeni din cadrul Serviciului Rutier Călăraşi au finalizat acţiunea desfăşurată în perioada de vară împreună cu omologii bulgari. Începând cu 1 iulie a.c., şi continuând până la 31 august, poliţiştii călărăşeni şi cei bulgari au efectuat controale în trafic pe raza municipiului Călăraşi şi drumurile naţionale din apropiere, dar şi în zona oraşului Silistra. În toată această perioadă au fost realizate nouă acţiuni. » mai mult

Şofer plictisit

03.09.2010 | Niculae COSTACHE
Şofer plictisit
Şoferul directorului Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) Călăraşi, Mihai Roibu, se plictiseşte aşteptându-şi şeful în faţa vilei pe care şi-a construit-o de curând pe Prelungirea Bucureşti. Maşina instituţiei este deseori văzută parcată pe trotuarul din faţa porţii. Şoferul, ca să nu se plictisească de moarte, mai cumpără un ziar şi citeşte, şi citeşte, şi citeşte... De multe ori maşina cu numărul de înmatriculare CL 10 JUD stă parcată ore în şir. » mai mult
Şi anul acesta,

Copiii din Rasa vor merge tot la grădiniţa veche şi dărăpănată

03.09.2010 | Elena MITACHE
La Rasa, în anul 2010, învăţământ ca acum 30 de ani
Din păcate, nici în acest an, nu s-au găsit sumele necesare pentru începerea lucrărilor la un sediu nou şi modern în care actul educaţional să se desfăşoare în cele mai bune condiţii. Deşi primul clopoţel se va auzi peste câteva zile, iar cei 37 de copii, împărţiţi în două grupe, vor trece pragul instituţiei, aceştia şi cadrele didactice, vor avea parte de condiţii de studiu comparative, probabil, cu anii '70. » mai mult

Newsletter

9 + 3 =
Rezolvaţi această problemă simplă de matematică şi introduceţi rezultatul. Exemplu: pentru 1+3, introduceţi rezultatul 4.

Comentarii recente

Cine e online

În acest moment sunt 0 utilizatori şi 154 vizitatori online.

Cine e nou

  • CRISTINA MORARU
  • Gina Vasilescu
  • Carina Alesandra Stan
  • marian bunea
  • James Hess