Accident de muncă

Bărbat strivit de un compactor la Drajna

25.08.2011 | Luminiţa MORARU
Votul dumneavoastră: Încă nu aţi votat acest articol | Media: 1.7 (3 voturi)
Publicat în ediţia: 2170
Secţiune principală: Social
Secţiuni: Local, Administraţie
Tânărul nu a mai putut fi salvat, acesta decedând pe loc
Marţi seară s-a produs un accident de muncă mortal pe D.N 3A, în localitatea Drajna, judeţul Călăraşi. Astfel, în data de 23 august a.c., ora 19:25, în timp ce conducea un compactor (utilaj folosit pentru tasarea mixturii asfaltice), pe fondul consumului de alcool şi al neatenţiei în conducere, Valică T., în vârstă de 35 ani, din judeţul Neamţ, muncitor necalificat la o societate comercială din Bucureşti, a surprins şi accidentat mortal pe Adrian Opran, de 23 ani, din judeţul Gorj.

La faţa locului s-au deplasat de urgenţă un echipaj de prim ajutor SMURD şi un echipaj de descarcerare din cadrul Secţiei de pompieri Dragalina, pentru acordarea primului ajutor, însă aceştia nu au mai putut să facă nimic. Conform purtătorului de cuvânt al IJSU "Barbu Ştirbei" Călăraşi, plt. maj. Ovidiu Tătăranu, tânărul prezenta leziuni incompatibile cu viaţa (creier dilacerat – sfărâmiţat). Paramedicii SMURD nu au mai intervenit în acest caz, date fiind condiţiile şi starea victimei, iar un doctor încadrat pe o ambulanţă a SAJ, prezent la locul intervenţiei, a declarat decesul tânărului. Era muncitor necalificat la societate comercială Luconsa BM SRL din Galaţi şi avea atribuţiuni de dirijare a traficului rutier în zona de efectuare a unor lucrări de reparaţie a drumului public. Accidentul s-a produs pe sensul de mers Feteşti – Lehliu Gară al D.N. 3A, pe un sector de drum restricţionat, circulaţia autovehiculelor efectuându-se alternativ pe un singur sens de mers.

Alcoolemie de 0,53 mg/l alcool pur în aerul expirat

Conducătorul utilajului implicat în accident a fost testat cu aparatul etilotest, rezultând o concentraţie alcoolică de 0,53 mg/l alcool pur în aerul expirat. Acestuia i-au fost recoltate probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei. Cercetarea la faţa locului a fost efectuată de poliţişti ai Serviciului Rutier, la care a participat şi un reprezentant al Inspectoratului Teritorial de Muncă (ITM) Călăraşi. În cauză sunt continuate cercetările pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care s-a produs accidentul.

Nouă accidente de muncă au fost înregistrate în primul semestru

Nouă accidente de muncă au fost înregistrate în primul semestru al anului în curs la ITM Călăraşi. Şeful ITM Călăraşi, Lenuţa Bombiţă, a precizat marţi că aceste accidente s-au soldat cu nouă victime. Potrivit acesteia, principalele cauze care au dus la producerea acestora au fost efectuarea necorespunzătoare de comenzi sau manevre, expunerea în afara sarcinilor de muncă prin deplasare sau staţionare în locuri cu pericol permanent sau temporar, efectuarea necorespunzătoare de poziţionări, consolidări, fixări, dar şi utilizarea necorespunzătoare a mijloacelor de producţie.

În aceeaşi perioadă a anului trecut, la ITM Călăraşi, au fost înregistrate 20 de accidente de muncă cu 21 de victime. Pentru a preveni producerea unor astfel de evenimente nedorite, ITM Călăraşi, a afişat pe site-ul instituţiei, tematicile de control din care rezultă măsurile pe care angajatorii trebuie să le ia, astfel încât aceştia le pot folosi ca şi instrument de control intern şi verificare şi aprecia în acelaşi timp, faţă de legislaţia în vigoare, care este stadiul securităţii şi sănătăţii în muncă în unitatea pe care o conduc.

 

Galerie articol

gallery item

va dati seama oameni

va dati seama oameni buni...prin ce clipe de cosmar trece familia lui...wa dati seama saraca mama prin ce trece...cat sufera....si un nenorocit deasta....un betiv notoriu,,,...nici in timpul serviciului nu se poate abtine de la bautura...vai soarta lui...dc atata avea alcolemia in timpul serviciului va dati seama...cat bea akasa...nici nu vreau sa imi imaginez....un alcoolic....asta bea si spirt tras prin pita...ar trebui sa putrezeasca...in puscarie...sincere condoleante familiei...k are nevoie...si D-zeu Sa-L odihneasca in pace...

numai nenorociti....tara

numai nenorociti....tara asta e plini de betivi ordinari...ar bea incontinuuuuu.si zic ca salariiile is mici...ar bea k draciii....ce vina are saracu baiat....D-zeu Sa-L ieste....nu poti sa mai muncesti k nu stiii ce ti se intampla....Domnul Sa-L odihneasca in pace...

asa...baiat fain era...un om

asa...baiat fain era...un om de nota 10....cine plm lo pus pe prostu ala sa bea....niste alcolici....acasa bea de rupe...si p deasupra bea si l servici si mai e si sofer...sa-i dea pedeapsa cu moartea lu ala....pt k i-a luat viata...Dumnezeu yo dat-o si betivu ala ordinar yo ya...sa putrezeasca in puscarie...sa vada cum e...Dumnezeu Sa-l ieste....asa un baiat...Sa aiba grija de el...acolo sus....

Părere de observator

de Niculae COSTACHE
De astăzi începe campania electorală. Oamenii cu dorinţă de funcţii s-au pregătit cuviincios, au scos banii de la saltea şi au demarat acţiunea pentru câştigarea primăriilor şi Consiliului judeţean. Marea bătălie se dă pentru fotoliile de primar şi preşedinte de CJ, dar şi cei care doresc să ocupe un post de consilier sunt preocupaţi să lupte pentru a ajunge să ia decizii pentru localitatea în care trăiesc sau doar şi-au făcut mutaţia. Aşa că de astăzi, călărăşeni, pregătiţi-vă! » mai mult  |   |   |   |   | 

Log IN

Parteneri Media

Cine e nou

  • Stefania Neagu
  • Maria Mihnev
  • adrian adrian
  • Elena Rotaru
  • Stefan-Ovidiu Tataranu

Cine e online

În acest moment sunt 0 utilizatori şi 13 vizitatori online.