Bebeşelea: "Avem bronzul, ne luptăm pentru argint!"
La Arad se desfăşoară în aceste zile Campionatele Naţionale de box, competiţii pugilistice în care Călăraşiul a avut doi reprezentanţi prin Alexandru Adrian (cat. 61 kg) şi Aurel Manole (cat. 91 kg). Din păcate, pugilistul Alexandru Adrian, legitimat la Clubul Sportiv Municipal şi Clubul Sportiv Şcolar Călăraşi, nu a avut noroc la tragerea la sorţi şi i-a căzut în cale un fost medaliat la Olimpiadă, Popescu Georgian (Ploieşti). Pugilistul nostru a fost învins după trei reprize şi vine acasă mai devreme decât ne aşteptam. De menţionat faptul că multiplul campion la box, Alexandru Adrian, vine după doi ani de pauză în care nu a mai practicat acest sport. "Asta este. Mergem mai departe. Am avut din prima un program foarte greu. Ne pregătim acum pentru celelalte competiţii", a spus Valentin Anghel, antrenorul lui Adrian.
Manole se bate azi pentru argint
La categoria grea, 91 kg, pugilistul Aurel Manole se află în grafic. Boxeorul pregătit de Bebeşelea Constantin este cu un pas de a juca marea finală a CN de la Arad. Manole şi-a asigurat deja medalia de bronz şi luptă astăzi pentru argint. Dacă ajunge în finală, Manole va da peste Petrişor Gănănău, deţinătorul Centurii de Aur la Turneul Internaţional de box şi cu un palmares foarte bogat. "Am luat bilete de întoarcere pentru sâmbătă. Avem bronz deja, ne batem mâine (nr. azi) pentru argint. Ne simţim bine şi mergem mai departe", a declarat Constantin Bebeşelea, antrenorul lui Manole, fiind sigur că se va întoarce acasă la finalul competiţiei care se va încheia mâine. De menţionat că la această întrecere participă alături de antrenorii şi oficialii cluburilor ce au sportivi înscrişi în competiţie, foştii multipli campioni Francisc Vaştag, Mihai Leu şi antrenorul coordonator al lotului naţional de box, Valentin Vrânceanu, Vasile Câtea, vicepreşedintele FR Box.





Publică un comentariu nou