Biroul Rutier a confiscat 920 de pachete de ţigări în două zile

13.02.2010 | Niculae COSTACHE
Niciun vot încă
Publicat în ediţia: 1739
Secţiune principală: Actualitate
Secţiuni: Local
Ţigările confiscate se află pentru moment în biroul poliţiei rutiere

Lucrătorii Biroului Rutier din cadrul Poliţiei Municipiului Călăraşi au confiscat în zilele de joi şi vineri 900 de pachete de ţigări din mărcile Doina şi Monte Carlo. Aflându-se în serviciu de patrulare pe străzi, joi, 11 februarie a.c., un echipaj de poliţie rutieră a oprit şi verificat în trafic, pe strada Parcului din municipiul Călăraşi, un autoturism marca VW, găsindu-se în acesta 320 de pachete de ţigări de provenienţă din Republica Moldova. Bărbatul aflat la volanul maşinii nu a putut prezenta acte de provenienţă, fapt pentru care a fost sancţionat cu amendă de 1.500 de lei, iar cantitatea de ţigări a fost confiscată. Ieri, 12 februarie, în zona Policlinicii nr. 2 poliţiştii Serviciului Rutier au observat cum o persoană descarcă dintr-o maşină mai multe pachete de ţigări, acţionându-se imediat. Bărbatul avea în portbagajul maşinii 600 de pachete de ţigări marca Doina, care au fost ridicate de poliţişti pentru cercetări, iar cel care le deţinea a fost sancţionat cu amendă de 1.500 de lei, conform Legii 12/1990. „Pe lângă patrulările zilnice pe străzile municipiului supraveghem şi zonele unde cunoaştem că se vând ilegal ţigări aduse din Ucraina sau Moldova. În două zile Biroul Rutier a confiscat aproape 1.000 de pachete de ţigări. Vom continua să acţionăm în zonele cunoscute deoarece acest fenomen a început să ia amploare în municipiul Călăraşi”, a declarat subinspector Genoveva Cismaru, din cadrul Biroului Rutier.

Părere de observator

de Niculae COSTACHE
De astăzi începe campania electorală. Oamenii cu dorinţă de funcţii s-au pregătit cuviincios, au scos banii de la saltea şi au demarat acţiunea pentru câştigarea primăriilor şi Consiliului judeţean. Marea bătălie se dă pentru fotoliile de primar şi preşedinte de CJ, dar şi cei care doresc să ocupe un post de consilier sunt preocupaţi să lupte pentru a ajunge să ia decizii pentru localitatea în care trăiesc sau doar şi-au făcut mutaţia. Aşa că de astăzi, călărăşeni, pregătiţi-vă! » mai mult  |   |   |   |   | 

Log IN

Parteneri Media

Cine e nou

  • Stefania Neagu
  • Maria Mihnev
  • adrian adrian
  • Elena Rotaru
  • Stefan-Ovidiu Tataranu

Cine e online

În acest moment sunt 0 utilizatori şi 13 vizitatori online.