Bulgarii vor pod peste Dunăre între Silistra şi Călăraşi
Agenţia de presă bulgară BTA transmite, citată de Agerpres, că un proiect pentru construcţia unui nou pod peste Dunăre, care să lege Silistra de Călăraşi, a fost propus Ministerului bulgar pentru Dezvoltarea Regională pentru a fi inclus în strategia Uniunii Europene pentru regiunea Dunării. Informaţia a parvenit în urma unei declaraţii a adjunctului guvernatorului regional din Silistra, Denka Mihaylova. Recent, guvernatorul regional din Silistra, Vladimir Yankov, primarul din Silistra, Ivo Andonov, prefectul de Călăraşi, Niculae Enciu, şi primarul municipiului reşedinţă de judeţ, Nicolae Dragu, au semnat o declaraţie de cooperare cu privire la proiectul noului pod. Părţile au convenit ca proiectul noului pod peste Dunăre ar trebui inclus în strategia Uniunii Europene pentru regiunea Dunării şi au afirmat angajamentul lor pentru a purta consultări bilaterale şi a face lobby pe lângă instituţiile naţionale şi internaţionale. “Demersurile iniţiate de partenerii noştri bulgari de la Silistra ar putea constitui începuturile unei noi colaborări trainice concretizate prin realizarea acestui element de legătură între localităţile şi chiar ţările noastre. Sper doar ca ele să fie finalizate cu succes, iar într-un viitor, poate nu îndepărtat, acest obiectiv să prindă contur. Întotdeauna, partenerii de la Silistra vor găsi la Călăraşi nu doar colaboratori, ci şi iniţiative care să contribuie la aprofundarea relaţiilor economice dintre cele două comunităţi. Susţinem această iniţiativă pe care sperăm să o vedem încununată de succes şi integrată într-un viitor amplu program de dezvoltare a ţărilor riverane Dunării”, a declarat, în exclusivitate pentru „Observator de Călăraşi”, prefectul Niculae Enciu. BTA mai transmite faptul că până acum, pe lângă construcţia unui nou pod peste Dunăre, regiunea Silistra a propus Ministerului bulgar pentru Dezvoltarea Regională includerea unui număr de patru proiecte în strategia Uniunii Europene pentru regiunea Dunării. Un prim proiect se referă la construcţia unui nou port în apropiere de oraşul Silistra. La aceasta se adaugă un proiect vizând un studiu de fezabilitate pentru combaterea deşertificării în sudul şi nordul Dobrogei (Bulgaria şi România), alături de un plan pentru managementul resurselor naturale în zona Dobrogei.
Podul din Calafat va fi gata anul acesta
În prezent, podul de la Giurgiu-Ruse este singurul pod care leagă, atât feroviar cât şi rutier, România de Bulgaria de-a lungul a aproximativ 610 kilometri, cât reprezintă secţiunea Dunării care formează graniţa României cu Bulgaria. În anul 2000, România şi Bulgaria au semnat un acord referitor la construcţia podului Vidin-Calafat, proiect care face parte din proiectele regionale de infrastructură ale Pactului de Stabilitate pentru Europa de Sud Est. Construcţia acestui pod este programată să fie finalizată la 29 octombrie 2010. Costul total al podului Vidin-Calafat este de 274 milioane de euro, din care 226 milioane de euro vor fi asiguraţi de Bulgaria.
- autentificaţi-vă sau înregistraţi-vă pentru a adăuga comentarii















