Călărăşenii nu au donat niciun leu în "Contul Solidaritatea"
La nivelul Trezoreriei judeţului Călăraşi nu s-a depus niciun leu pentru ieşirea României din criza financiară cu care se confruntă în momentul de faţă. Vă reamintim că, începând cu data de 26 mai 2010, s-a deschis contul 20.37.01.02 ''Venituri ale bugetului de stat - Donaţii pentru diminuarea efectelor crizei economice''. Purtătorul de cuvânt al Direcţiei Generale a Finanţelor Publice (DGFP) a judeţului Călăraşi, Acatia Dedu, ne-a declarat că până pe data de 3 septembrie a.c., când la nivelul Ministerului Finanţelor s-a făcut centralizarea situaţiei sumelor depuse în "Contul Solidaritatea", la nivelul judeţului nostru nu exista nicio persoană înregistrată cu donaţii în acest cont. În conformitate cu prevederile Ordinului Ministerului Finanţelor Publice nr. 1810/09.06.2010, donaţiile pentru diminuarea efectelor crizei economice pot fi achitate în numerar de către persoanele fizice, direct sau prin angajatori, în contul 20.37.01.02, deschis la unităţile trezoreriei statului în raza cărora îşi au domiciliul persoanele fizice donatoare. Sumele ce vor fi adunate se constituie drept venituri la Bugetul de Stat şi vor fi luate în calcul la rectificările bugetare. Cazul judeţului nostru nu este singular la nivel naţional. Odată cu centralizarea lunară a datelor privind depunerile în "Contul Solidaritatea", reprezentanţii Ministerului Finanţelor au constatat faptul că în mai multe judeţe din ţara noastră, cetăţenii nu au depus nici măcar un leu pentru ieşirea din criză. Contul are un caracter transparent şi rămâne la latitudinea celor care donează banii să decidă dacă vor să fie făcute publice sumele pe care le donează şi numele donatorilor.
- autentificaţi-vă sau înregistraţi-vă pentru a adăuga comentarii
















:)
Imi vine sa plang cand ma
nu le-ar fi rusine, ne
WTF?
La naiba...