Casa de Pensii a scanat 45.000 de cărţi de muncă

23.03.2010 | Luminiţa MORARU
Niciun vot încă
Publicat în ediţia: 1771
Secţiune principală: Social
Secţiuni: Local, Administraţie
Directorul coordonator al CJP Călăraşi, Nelia Trandafir, ne-a informat că au fost scanate 45.000 de carnete de muncă

Reprezentanţii Casei Judeţene de Pensii (CJP) Călăraşi au scanat până în momentul de faţă un număr de 45.000 de cărţi de muncă. Directorul coordonator al CJP Călăraşi, Nelia Trandafir, ne-a informat că numărul total de cărţi de muncă, din judeţul nostru, ce vor fi scanate şi trecute în format electronic, este de aproximativ 60.000. Astfel, în vederea îndeplinirii prevederilor art.1 din HG nr. 1768/2005 privind preluarea din carnetele de muncă sau din alte documentaţii de completare a datelor referitoare la perioadele de stagiu de cotizare realizat în sistemul public de pensii anterior datei de 01.04.2001, modificată şi completată prin HG nr. 36/2008 şi HG nr. 1413/2008, călărăşenii sunt rugaţi să îşi depună carnetele de muncă la sediul Casei de pensii. Această acţiune are ca scop principal crearea şi actualizarea bazei de date privind stagiile de cotizare, precum şi constituirea unei arhive electronice a carnetelor de muncă. Directoarea Nelia Trandafir ne-a precizat că în momentul de faţă mai au de depus cărţile de muncă o parte din unităţile spitaliceşti, direcţiile judeţene şi unităţile din subordinea primăriilor. Carnetele de muncă vor fi însoţite de copii ale actelor de identitate ale titularilor. Precizăm că termenul limită de predare a carnetelor de muncă de către persoanele fizice şi juridice pentru activitatea de preluare a datelor este 30 septembrie 2010. Nepredarea carnetelor de muncă, în timp util, constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă de la 1500 lei la 5000 lei în cazul persoanelor juridice, conform prevederilor art. 11 din HG nr. 1768/2005.

Părere de observator

de Niculae COSTACHE
De astăzi începe campania electorală. Oamenii cu dorinţă de funcţii s-au pregătit cuviincios, au scos banii de la saltea şi au demarat acţiunea pentru câştigarea primăriilor şi Consiliului judeţean. Marea bătălie se dă pentru fotoliile de primar şi preşedinte de CJ, dar şi cei care doresc să ocupe un post de consilier sunt preocupaţi să lupte pentru a ajunge să ia decizii pentru localitatea în care trăiesc sau doar şi-au făcut mutaţia. Aşa că de astăzi, călărăşeni, pregătiţi-vă! » mai mult  |   |   |   |   | 

Log IN

Parteneri Media

Cine e nou

  • Stefania Neagu
  • Maria Mihnev
  • adrian adrian
  • Elena Rotaru
  • Stefan-Ovidiu Tataranu

Cine e online

În acest moment sunt 0 utilizatori şi 17 vizitatori online.