Consilierul Filimon, nemulţumit că nu se realizează deszăpezirea în faţa societăţilor comerciale
Trimis de Niculae COSTACHE la 23 Decembrie 2010 - 1:10am.Consilierul local dr. Carmen Filimon este nemulţumit de modul în care administratorii societăţilor comerciale de pe raza municipiului Călăraşi au realizat deszăpezirea la intrarea în magazinele pe care le deţin. Această problemă va fi ridicată în următoarea şedinţă de consiliu local, va fi înştiinţat primarul Nicolae Dragu pentru a fi luate măsurile necesare. „Nu sunt mulţumită de cum s-a realizat deszăpezirea în municipiul Călăraşi şi aici mă refer la spaţiile comerciale, dar şi la cetăţeni. Administratorii de societăţi sunt obligaţi să realizeze singuri deszăpezirea în faţa magazinului pe care îl deţin, altfel pot primi sancţiuni din partea corpului de control al primăriei. Voi ridica această problemă în faţa consilierilor locali şi a executivului pentru ca din ianuarie să luăm măsurile necesare”, a declarat dr. Carmen Filimon. După prima zăpadă serioasă din această iarnă trotuarele nu au fost curăţate în faţa magazinelor, chiar dacă administratorii acestora aveau obligaţia să o facă. Din acest motiv s-a circulat foarte greu pe trotuare. De asemenea, aceştia pot fi sancţionaţi cu amendă de către inspectorii primăriei şi pot fi daţi în judecată de o persoană care s-ar accidenta la intrarea în societatea respectivă. „Nu este posibil să nu pună mână şi să nu dea zăpada din faţa magazinelor. Este obligaţia lor. Nici cetăţenii nu au făcut altfel, lăsând zăpada în faţa curţilor sau la blocuri în faţa scărilor. Nu trebuie să aştepte firma de deszăpezire să facă totul pentru ei sau angajaţii primăriei”, a mai spus dr. Filimon.
- autentificaţi-vă sau înregistraţi-vă pentru a adăuga comentarii














dorin cretu
Trimis de Anonim la 26 Decembrie 2010 - 5:53pm.georgica zaharia
Trimis de Anonim la 26 Decembrie 2010 - 4:42pm.borfeta dragomir confirma
Trimis de Anonim la 26 Decembrie 2010 - 8:11am.si ce daca mahhhhhhhhhhhhhhhh
Trimis de Anonim la 25 Decembrie 2010 - 6:32pm.ANONIM
Trimis de Anonim la 25 Decembrie 2010 - 6:21pm.ANONIM
Trimis de Anonim la 25 Decembrie 2010 - 6:19pm.evident ca esti un bolnav psihic cu tratamentul expirat
Trimis de Anonim la 26 Decembrie 2010 - 9:31am.ANONIM
Trimis de Anonim la 25 Decembrie 2010 - 1:05pm.asa e!
Trimis de Anonim la 25 Decembrie 2010 - 1:57pm.ANONIM
Trimis de Anonim la 25 Decembrie 2010 - 6:23pm.