Consiliul judeţean, interesat de situaţia Spitalului de Pneumoftiziologie
Trimis de Luminiţa MORARU la 16 Iunie 2011 - 12:10am.Vicepreşedintele Consiliului Judeţean Călăraşi, Daniel Ştefan Drăgulin, s-a arătat interesat de situaţia Spitalului de Pneumoftiziologie Călăraşi. În urma apariţiei unui articol în cotidianul "Observator de Călăraşi" , în care se făcea referire la decizia luată de conducerea spitalului de a acţiona în instanţă Direcţia de Sănătate Publică (DSP) Călăraşi, Dan Drăgulin s-a autosesizat şi a luat legătura cu directorul Spiridon Dumitrescu pentru a lămuri situaţia. "După ce am citit în presă, am luat legătura cu directorul Dumitrescu, însă acesta pleca în concediu. Din discuţii am aflat că directorul îşi doreşte să fie lăsat să îşi ducă demersul la capăt. Am să discut mai multe cu el când se întoarce din concediu", a declarat Dan Drăgulin. Motivul pentru care conducerea spitalului a decis chemarea în faţa instanţei a DSP-ului este clasificarea unităţii de sănătate la categoria V - bazală, în loc de II M. În urmă cu câteva zile, managerul Spitalului de Pneumoftiziologie, dr. Spiridon Dumitrescu, ne-a declarat că în ciuda evidenţelor prezentate, prin care demonstra că unitatea de sănătate se încadrează la categoria II M, DSP Călăraşi prin semnătura directoarei Corina Şebe a înaintat Ministerului Sănătăţii (MS) adresa cu nr. 4948/9.05.2011 prin care în mod unilateral şi fără acoperire, a propus ierarhizarea spitalului în categoria V - bazală. Pentru clarificarea situaţiei, dr. Spiridon Dumitrescu a făcut un memoriu pe care l-a înmânat prefectului judeţului Călăraşi, Emil Muşat.
- autentificaţi-vă sau înregistraţi-vă pentru a adăuga comentarii













