consiliul local

984 de locuitori din Plătăreşti solicită dizolvarea Consiliului local

23.03.2011 | Luminiţa MORARU
Primarul Florin Dumitrescu este de părere că majoritatea consilierilor locali pun interesele personale pe primul plan
Aproximativ o mie de cetăţeni ai comunei Plătăreşti au solicitat Instituţiei Prefectului Judeţului Călăraşi dizolvarea Consiliului local prin referendum. Informaţia a fost făcută publică de prefectul judeţului Călăraşi, Emil Muşat, în cadrul conferinţei de presă organizată la începutul acestei săptămâni. "Am constatat cu surprindere că există o situaţie tensionată în localitate după ce am primit un memoriu semnat de 984 de cetăţeni din comuna Plătăreşti prin care solicită dizolvarea Consiliului local prin referendum. » mai mult

La Olteniţa s-a aprobat constituirea şi utilizarea fondului de stimulente

13.12.2010 | Laura SUZEANU
Consilierii olteniţeni discută pe marginea proiectului de hotărâre privind constituirea fondului de stimulente
Fondul de stimulente va fi constituit prin reţinerea unei cote de 15% din sumele reprezentând valoarea creanţelor fiscale stinse prin executare silită, sumele încasate în cadrul procedurii insolvenţei, sumele reprezentând impozite, taxe şi contribuţii stabilite suplimentar ca urmare a inspecţiei fiscale, stinse prin încasare sau compensare. Potrivit hotărârii de consiliu, aprobarea stimulentelor în cazul unităţilor administrativ-teritoriale se face de către ordonatorul de credite, la propunerea compartimentului de specialitate. » mai mult
La Olteniţa,

Valorile impozabile, taxele şi impozitele locale pentru 2011 sunt aceleaşi ca cele din 2010

06.11.2010 | Laura SUZEANU
Consilierii locali au stabilit ca taxele şi impozitele pentru anul viitor să rămână la fel ca în 2010
Impozitele şi taxele locale pentru anul 2011 au făcut obiectul discuţiilor din şedinţa Consiliului Local Olteniţa din luna octombrie. Valorile impozabile, impozitele şi taxele locale în sume fixe sau cote procentuale, pentru anul 2011, se stabilesc conform Legii nr. 571/2003 privind Codul Fiscal, HG 44/2004 pentru aplicarea Normelor Metodologice de aplicare a Legii privind Codul Fiscal, Legea nr. 273/2006 privind finanţele publice locale şi HG 956/2009 privind nivelurile pentru valorile impozabile, impozitele şi taxele locale şi alte taxe asimilate acestora. » mai mult

Consiliul de Administraţie al Spitalului Olteniţa, ales de consilierii locali

10.10.2010 | Laura SUZEANU
După lungi dezbateri, consilierii locali olteniţeni au stabilit persoanele ce-i vor reprezenta la spitalul local
În ultima şedinţă ordinară a Consiliului Local Olteniţa s-au votat membrii supleanţi şi titulari ce vor face parte din Consiliul de Administraţie al Spitalului Municipal. Discuţiile pentru alegerea acestor membri au persistat mai bine de două luni. Acest lucru a fost cauzat de nesiguranţa deciziilor consilierilor în alegere, de discuţiile contradictorii ce se repetau de la o şedinţă la alta fără rezultate, dar şi de incertitudinea legilor româneşti din domeniul sanitar. » mai mult

Consilierii au aprobat grila de salarizare şi salariul directorului interimar al Termourban Olteniţa

05.09.2010 | Laura SUZEANU
Consilierii olteniţeni au aprobat actul adiţional la Contractul Colectiv de Muncă şi salariul directorului interimar al Termourban Olteniţa. Actul adiţional la Contractul Colectiv de Muncă a fost adoptat pentru a veni în sprijinul actului adiţional aflat la Direcţia de Muncă şi Protecţie Socială a judeţului Călăraşi. Potrivit art.40, alin. 4) „Salariul de bază minim pe unitate este de 770 lei, corespunzător salariului minim pe ramură”, fiind stabilite şi salariile de bază pe funcţii. » mai mult

Efortul primăriei de a prelua Portul Călăraşi se va lovi de refuzul majorităţii

28.07.2010 | Elena ROGOZ
Consilierii locali nu ar fi de acord cu preluarea portului, în lipsa unui plan de afaceri
Astăzi se anunţă o şedinţă interesantă a Consiliului Municipal Călăraşi. Pe ordinea de zi vor figura mai multe proiecte de hotărâre ce vor suscita interesul grupurilor din cadrul forului local. Ieri, anumiţi lideri politici s-au exprimat cu privire la unul dintre acestea, şi anume la preluarea portului călărăşean de către primărie. » mai mult

Termourban Olteniţa are de încasat 1.223.890 lei

19.11.2009 | Laura SUZEANU
Consilierii locali din Olteniţa vor să meargă la cei ce au restanţe la Termourban pentru a recupera datoriile
Termourban Olteniţa are de încasat în continuare sume destul de mari de bani de la populaţie şi agenţii economici, dar şi subvenţia de la bugetul de stat, toate ridicându-se la 1.223.890 lei. Până la sfârşitul lunii octombrie, Termourban avea de încasat de la populaţie 773.689 lei, de la agenţii economici 48.549 lei şi de la bugetul de stat 401.652 lei. Societatea nu are datorii restante faţă de furnizori şi bugetul consolidat. » mai mult
La Olteniţa,

Scutiri de plată la impozitul pe terenul agricol extravilan

06.11.2009 | Laura SUZEANU
Consilierii olteniţeni vor să vină în ajutorul celor ce nu şi-au plătit impozitul pe terenul agricol
Legislaţia actuală de specialitate permite anumite scutiri de la plata unor obligaţii fiscale. Pe baza acestor derogări, la Olteniţa a fost conceput un proiect de Hotărâre de Consiliu local privind aprobarea scutirii de la plată cu majorări de întârziere a impozitului pe terenul agricol extravilan, datorat de contribuabilii -persoane fizice. Impozitul este aferent anilor 2006-2007 şi este calculat până la 31 decembrie 2009. » mai mult

Consiliul Local Olteniţa va prelua cinematograful şi grădina de vară “Flacăra”

04.11.2009 | Laura SUZEANU
Cinematograful „Flacăra” va fi în administrarea Primăriei Olteniţa
Consiliul de Administraţie al Regiei Autonome a Distribuţiei şi Exploatării Filmelor (RADEF) "RomâniaFilm" a aprobat transferul grădinii de vară şi a cinematografului "Flacăra" din municipiul Olteniţa, din administrarea RADEF în cea a Consiliului local. Astfel, activele şi pasivele aferente imobilelor cinematografului „Flacăra” şi grădinii de vară vor fi preluate şi vor intra în proprietatea publică a municipiului Olteniţa şi în administrarea Consiliului local. » mai mult

Portul Olteniţa trece în administrarea Consiliului local

09.10.2009 | Laura SUZEANU
Activitatea portuară din Olteniţa va fi vizată de Consiliul local
Consiliul Local Olteniţa preia portul local din administrarea Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii. Printr-o adresă a ministerului către Consiliul Local Olteniţa, prin preluarea portului, autorităţile locale vor fi obligate să păstreze obiectul principal de activitate, şi anume administrarea portuară. » mai mult
Emite conţinut

Newsletter

12 + 6 =
Rezolvaţi această problemă simplă de matematică şi introduceţi rezultatul. Exemplu: pentru 1+3, introduceţi rezultatul 4.

Comentarii recente

Cine e online

În acest moment sunt 0 utilizatori şi 168 vizitatori online.

Cine e nou

  • CRISTINA MORARU
  • Gina Vasilescu
  • Carina Alesandra Stan
  • marian bunea
  • James Hess