Consiliul Local Călăraşi a respins solicitarea transmiterii UM 2547 de la Ministerul Apărării
Trimis de Elena ROGOZ la 2 Martie 2010 - 1:10am.Ceea ce se prefigura s-a întâmplat în ultima şedinţă a Consiliului Local Călăraşi. Solicitarea transmiterii Unităţii Militare 2457-cazarma 346 din administrarea Ministerului Apărării Naţionale în proprietatea publică a municipiului reşedinţă de judeţ a picat la votul aleşilor locali. Cu o zi înainte de şedinţă, preşedintele Organizaţiei Municipale Călăraşi a PSD, Ion Ştefan, anunţa că grupul de consilieri ai partidului nu vor vota această solicitare, până când Ministerul Apărării nu dă un răspuns cererii făcute luna trecută de către Consiliul Judeţean Călăraşi. Edilii judeţeni vor să construiască pe cele 13 hectare un complex de servicii sociale şi un parc industrial, iar primăria un campus universitar. Pentru a-i convinge pe consilieri că transmiterea fostei unităţi militare în patrimoniul municipiul aduce beneficii comunităţii locale, executivul primăriei a adus planul UM 2547 şi a arătat că terenul poate fi împărţit „frăţeşte” între cele două instituţii. Pentru că acest lucru nu era stipulat clar în proiectul de hotărâre, consilierul PDL Georgel Muşat a făcut un amendament privind transmiterea unei jumătăţi din teren şi imobilele care făceau obiectul proiectului iniţial. Amendamentul a picat, cu toate insistenţele primarului Nicolae Dragu. „Primul ministru a spus să o împărţim jumătate-jumătate. Vă spun, ministrul aşteaptă această hotărâre a voastră şi întârzierea ei duce la pierderea proiectelor. E teritoriul nostru administrativ, de ce să-l dăm la alţii?”, le-a transmis Dragu consilierilor locali. Cu toate insistenţele, proiectul a picat. Au votat `pentru` doar 9 consilieri locali, fiind necesar un număr de 11 voturi. Aceştia sunt cei 5 consilieri PDL alături de viceprimarul Nicolae Cuţăr, peremistul Paul Simion şi liberalii Adriana Mărgineanu şi Mircea Drăgulin. Împotrivă au votat consilierii PNL prezenţi-Florea Olaru, Niculaie Paraschiv, Constantin Croitoru şi Georgică Vieru Burlescu, iar pesediştii, conservatorul Virgil Dumbravă şi liberalul Emil Isvoranu s-au abţinut. Încă o dată, primarul Nicolae Dragu a ameninţat cu dizolvarea Consiliului local. „Mi se pare iar un interes de partid, al PNL, şi interesul liderului lui, Filipescu Răducu. V-a învăţat prost. Interesele comunităţii trebuie puse mai presus de orice interes de partid meschin. Vrea să vândă şi terenul acela. Nu se poate. Aici sunt interesele comunităţii. Căminul de bătrâni al lor se va întinde pe 2-3 hectare şi pe restul cred că vrea să-l vândă. Dar nu va lua nimic. Vă asigur eu. Vă mulţumesc pentru vot. Vă rog presa să-şi noteze cine e împotriva comunităţii. Şi asta va duce la dizolvarea voastră în curând”, a transmis supărat edilul-şef al municipiului. Pentru că spiritele se încinseseră, tot momentul s-a încheiat cu suspendarea pentru 5 minute a şedinţei de către preşedintele ei, Răzvan Meseşeanu.
- autentificaţi-vă sau înregistraţi-vă pentru a adăuga comentarii













