Constantin Sima

În ce hal a ajuns un club cu tradiţie

Sima, ne-ai stricat echipa fanion!

27.07.2011 | Cătălin NIŢU
Constantin Sima a pus mâna pe un club prea mare pentru el
Preşedintele clubului a îndepărtat toţi muncitorii de la stadion, iar de întreţinere în acest moment ocupându-se doar doi oameni. De doi ani în dormitoarele cantonamentului nu s-a mai văruit, iar gândacii mişună peste tot. Scurgerile de la WC-ul de la etaj se duc în vestiar şi în incinta unde se spală echipamentul. Este un miros greu de suportat în vestiare pentru că de doi ani nu s-a mai aruncat o mână de var. » mai mult
Liga a III-a

Dunărea nu a mai plecat la Buşteni, pentru că aşa a vrut Sima!

26.07.2011 | Cătălin NIŢU
Constantin Sima se comportă dezamăgitor faţă de un club cu tradiţie
Din 22 iulie, lotul Dunării Călăraşi ar fi trebuit să susţină un cantonament centralizat la Buşteni, dar din păcate pentru fotbalişti această deplasare a fost revocată pe ultima sută de metri. Aceasta, din cauza unui singur om care ar fi trebuit să fie “capul” unei strategii şi să ţină frâiele unui club cu tradiţie aşa cum se cuvine însă, aşa cum se poate vedea şi în cazul de faţă, îşi bate joc de toată munca celor care cred în şansa lor, dar mai ales în cea a antrenorului călărăşean Valeriu Petrescu. » mai mult
Liga a III-a

Constantin Sima: „Dunărea va forma o echipă numai cu fotbalişti din judeţ”

23.06.2009 | Cătălin NIŢU
Constantin Sima nu a pierdut niciun meci al Dunării în sezonul care s-a încheiat
Constantin Sima este omul care se află în spatele reorganizării clubului călărăşean. Meciurile de selecţie sunt atent supervizate de viitorul preşedinte al echipei de pe malul Borcei, Dunărea Călăraşi. Sima va ieşi la pensie pe 24 august, anul acesta, de la Curtea de Conturi şi a început deja să se familiarizeze cu Liga a III-a. Acesta nu este străin de fotbal şi asta pentru că susţine o echipă în Liga a IV-a judeţeană, CS Budeşti. » mai mult

Părere de observator

de Niculae COSTACHE
De astăzi începe campania electorală. Oamenii cu dorinţă de funcţii s-au pregătit cuviincios, au scos banii de la saltea şi au demarat acţiunea pentru câştigarea primăriilor şi Consiliului judeţean. Marea bătălie se dă pentru fotoliile de primar şi preşedinte de CJ, dar şi cei care doresc să ocupe un post de consilier sunt preocupaţi să lupte pentru a ajunge să ia decizii pentru localitatea în care trăiesc sau doar şi-au făcut mutaţia. Aşa că de astăzi, călărăşeni, pregătiţi-vă! » mai mult  |   |   |   |   | 

Log IN

Parteneri Media

Cine e nou

  • Stefania Neagu
  • Maria Mihnev
  • adrian adrian
  • Elena Rotaru
  • Stefan-Ovidiu Tataranu

Cine e online

În acest moment sunt 0 utilizatori şi 29 vizitatori online.