Dâlga a umilit Fundulea, Ciocănești, egal cu Venus
Trimis de Cătălin NIŢU la 18 Octombrie 2010 - 12:10am.Două meciuri tari s-au disputat în runda a VIII-a. În Seria B, Progresul Fundulea a pierdut primul loc al clasamentului pe terenul celor de la Viitorul Dâlga. Echipa fraților Prevenda a umilit formația din Fundulea cu scorul de 6 - 1. În Seria C, Venus Independența a plecat neînvinsă de pe “gazonul” celor de la Dunărea Ciocănești.
Dâlga, noul lider
Viitorul Dâlga a trecut pe primul loc în Seria B după ce a spulberat pe teren propriu Progresul Fundulea, fostul lider. Fundulea nu a arătat nimic în meciul cu Dâlga, iar gazdele au câștigat pe merit, cu scorul de 6 - 1. Progresul a arătat mai degrabă ca o echipă de pluton față de poziția pe care o are în acest eșalon. „Ne-am impus lejer, fără probleme. Am fost peste ei. Arbitrajul a fost excelent și merităm să terminăm pe prima poziție în această serie”, a declarat, după joc, Mihai Prevenda, unul dintre finanțatorii echipei din Dâlga. Obiectivul echipei este participarea la play-off și implicit prezența la barajul pentru promovare în Liga a III-a. Partida dintre Dâlga și Fundulea a fost condusă la centru de șeful Comisiei Județene de Arbitri, Dan Costin.
Gălbinași, echipa rușinii
În Seria A, liderul, FP Gălbinași, nu a susținut meciul cu CS Budești programat pentru această rundă. Echipa din Gălbinași a fost neprogramată din cauza datoriilor pe care le are la Asociația Județeană de Fotbal (AJF) Călărași. Formația a pierdut la masa verde partida cu CS Budești. Steaua Radovanu, echipă care se bate pentru primul loc, s-a încurcat pe teren propriu cu CS Curcani, scor 0 - 0. În această serie situația se schimbă radical la vârf. Viitorul Sohatu trece pe primul loc, după ce a bătut Luica, în deplasare, scor 3 - 1.
Ciocănești - Venus s-a terminat nedecis
Derby-ul Seriei C, dintre Dunărea Ciocănești și Venus Independența, s-a terminat nedecis, scor 0 - 0. Venus rămâne pe locul I în Seria C și cu șanse reale la câștigarea acestui eșalon, în schimb ce Dunărea Ciocănești mai are de tras pentru a emite pretenții la primele poziții. Dragalina pierde un meci greu. Spicul Roseți s-a impus pe terenul celor de la Unirea Dragalina cu scorul de 1 - 0. Victoria Dragoș Vodă s-a făcut de râs la Pietroiu, iar Zarea Cuza Vodă a câștigat lejer cu Conpet, scor 3 - 0. Tricolorul Jegălia e ciuca bătăilor. Are o căruță de goluri primite și face „senzație„ în continuare pe ultimul loc din Seria C.
Rezultate
Seria A
FP Gălbinaşi - CS Budeşti 0 - 3
Avântul Luica - Viitorul Sohatu 1 - 3
Viitorul Şoldanu - Podul Pitarului 1 - 1
Rapid Ulmeni - Unirea Spanţov 5 - 2
Steaua Radovanu - CS Curcani 0 - 0
Partidele Lumina Frumuşani - Viitorul Mitreni şi Partizan Crivăţ - Viitorul Plătăreşti s-au jucat ieri.
Seria B
Victoria Lehliu - Unirea Mânăstirea 1 - 0
Atletic Dorobanţu - Petrolul Ileana 1 - 0
Speranţa Plumbuita - Fortuna Tămădău 3 - 2
Rapid Răzvani - Dor Mărunt 1 - 1
Steaua Lupşanu - Dinamo Săruleşti 0 - 3
Viitorul Dâlga - Progresul Fundulea 6 - 1
Seria C
Dunărea Ciocăneşti - Venus Independenţa 0 - 0
Unirea Dragalina - Spicul Roseţi 0 - 1
Victoria Potcoava - Dunărea Grădiştea 3 - 2
Tricolorul Jegălia - Agricola Borcea 0 - 3
Şoimii Unirea - Înainte Modelu 2 - 0
Cuza Vodă - Conpet 3 - 0
Avântul Pietroiu - Dragoş Vodă 2 - 1
Etapa a IX-a, 23 octombrie
Seria A
Viitorul Mitreni - Rapid Ulmeni
Podul Pitarului - Lumina Frumuşani
Viitorul Plătăreşti - Viitorul Şoldanu
Viitorul Sohatu - Partizan Crivăţ
CS Budeşti - Avântul Luica
CS Curcani - FP Gălbinaşi
Unirea Spanţov - Steaua Radovanu
Seria B
Dor Mărunt - Steaua Lupşanu
Fortuna Tămădău - Rapid Răzvani
Petrolul Ileana - Speranţa Plumbuita
Unirea Mânăstirea - Atletic Dorobanţu
Progresul Fundulea - Victoria Lehliu
Dinamo Săruleşti - Speranţa Dâlga
Seria C
Înainte Modelu - Cuza Vodă
Agricola Borcea - Şoimii Unirea
Dunărea Grădiştea - Tricolorul Jegălia
Spicul Roseţi - Victoria Potcoava
Venus Independenţa - Unirea Dragalina
Dragoş Vodă - Dunărea Ciocăneşti
Conpet - Avântul Pietroiu
Clasament (primele trei)
Seria A:
1. Viitorul Sohatu 8 7 0 1 19-7 21
2. Fotbal Plus Gălbinaşi 8 6 0 2 18-11 18
3. Steaua Radovanu 8 5 2 1 19-5 17
Seria B:
1. Viitorul Dâlga* 7 6 1 0 25-4 19
2. Progresul Fundulea 8 6 0 2 28-11 18
3. Unirea Mânăstirea 8 4 2 2 23-12 14
Seria C:
1. Venus Independenţa 8 7 1 0 22-5 22
2. Şoimii Unirea 8 6 1 1 18-7 19
3. Zarea Cuza Vodă 8 5 2 1 26-11 17
- autentificaţi-vă sau înregistraţi-vă pentru a adăuga comentarii














dalga e cea mai tare mai
Trimis de Anonim la 4 Noiembrie 2010 - 11:57pm.rapid razvani
Trimis de Anonim la 18 Octombrie 2010 - 9:00pm.forza lehliu
Trimis de Anonim la 18 Octombrie 2010 - 8:53pm.soimii unirea
Trimis de Anonim la 18 Octombrie 2010 - 8:44pm.halal primar
Trimis de Anonim la 18 Octombrie 2010 - 8:31pm.fundulea a jucat prost de
Trimis de Anonim la 18 Octombrie 2010 - 8:13pm.Stimate utilizator,
Întrucât aţi violat nu numai termenii de utilizare ai site-ului, ci şi limba română, vă anunţ că adresa dumneavoastră IP a fost reţinută şi adăugată în lista adreselor care nu sunt acceptate de serverul nostru.
fundulea a jucat prost de acord dar la 2-0 ,arbitrul a stricat meciul a dat 11m care n-a fost si rosu la un duel umar la umar ,ofsaid la golul 4 si a scapat unul de la fundulea fault ultim aparator de la Dalga si in loc sa l elimine ia dat galben asta-i arbitraj excelent baga v-sa *** in gat de *** care scrieti ,Costin sa nu vii la Fundulea ca o sa iei bataie ca Ivanciu.Manastirea are echipa mai buna decat Dalga chiar daca am pierdut in ultimul minut nu a zis nimeni nimic, dar la Dalga a fost japca si rupere dar veniti si voi in retur si vedem atunci......***** de Catalin Nitu ai mancat friptura la gratar **** *** in **** aia **** care te a facut ziarist sau ti au dat machidonii mielul(poate te gasesc la Fundulea ca iti arat eu arbitraj excelent)
un interlop
Trimis de Anonim la 19 Octombrie 2010 - 9:37am.domnilor arbitrii
Trimis de Anonim la 18 Octombrie 2010 - 8:51pm.Nu mai injura si ameninta
Trimis de Anonim la 18 Octombrie 2010 - 8:39pm.pietroiu
Trimis de Anonim la 18 Octombrie 2010 - 4:04pm.