Damian: „I-am ajutat să scape de mine”
Plecarea deputatului Ioan „Ninel” Damian din PSD încă are ecouri în viaţa politică din Călăraşi. De la anunţul făcut miercurea trecută, conform căruia se afiliază grupului parlamentar al independenţilor, imediat au circulat zvonuri conform cărora Damian ar urma să primească un post de secretar de stat pentru fiul său, în Ministerul Educaţiei. Zvonurile l-au deranjat extrem de mult pe fostul pesedist. Acesta, într-o declaraţie pentru cotidianul nostru, a dorit să lămurească lucrurile. „Fiul meu, singurul meu copil, este profesor de educaţie fizică într-un liceu bun din Călăraşi, cu profesori foarte buni pe care de un deceniu îi respectă. Îi place profesia şi detestă politica şi pe politicieni. În acest sens, am avut câteva discuţii în contradictoriu cu fiul meu. Nu am fost niciodată specialist în învârteli politice în beneficiul meu sau al familiei mele. Mi-am ajutat cât am putut prietenii şi colegii de partid şi cu intenţie nu am făcut rău nimănui. Singura funcţie pe care o deţine fiul meu, extraprofesională, este apolitică, el fiind secretarul general al familiei mele, adică mama, tata şi doi căţeluşi”, mărturiseşte Damian. Pentru că, la plecarea sa din partid, s-a arătat extrem de nemulţumit de conducerea centrală a partidului, fostul pesedist Ioan Damian a mai ţinut să spună că nu e supărat pe nimeni din PSD Călăraşi, poate doar pe unii mai conservatori sau reformişti, pentru care a avut şi un mesaj. „Nu sunt supărat pe nimeni din PSD. Marea majoritatea a celor de acolo sunt oameni buni şi în ceea ce mă priveşte rămân prietenul lor. Ceea ce ne leagă este infinit mai mult decât ce ne-a despărţit pe moment. Sunt însă acolo, din păcate, şi câţiva conservatori şi reformişti, unii mai bătrâni sau mai tineri, vechi sau noi, pe care prin gestul meu i-am ajutat să scape de mine. La toţi le doresc tot binele din lume şi să dea Dumnezeu ca pentru partid în primăvara asta fierbinte să tragă lozul câştigător. Se spune că timpul e cel mai bun judecător, dar, atenţie, poate fi şi cel mai aspru”, a încheiat deputatul de Călăraşi. Potrivit acestuia, pentru joi, 11 februarie, este aşteptată o vizită a ministrului Gabriel Oprea în Călăraşi, care va susţine şi o conferinţă de presă. Probabil că vom afla, oficial, ce s-a negociat cu PDL pentru cei doi parlamentari călărăşeni care au acceptat să-şi lase partidele, pentru a deveni independenţi, senatorul Vasile Nedelcu şi deputatul Ioan Damian.
- autentificaţi-vă sau înregistraţi-vă pentru a adăuga comentarii




