De la începutul anului, curg împrumuturile la CARP Călăraşi

30.01.2010 | Elena MITACHE
Niciun vot încă
Publicat în ediţia: 1727
Secţiune principală: Social
Secţiuni: Local
- CARP Călăraşi doreşte să deschidă filiale şi în alte localităţi ale judeţului

Peste 50 de persoane s-au înscris, de la începutul acestui an, la Casa de Ajutor Reciproc a Pensionarilor (CARP) Călăraşi. Destul de multe înscrieri într-un timp relativ scurt, spun reprezentanţii instituţiei de întrajutorare care ne-au precizat că aproape toţi cei care vin să se înscrie solicită şi un împrumut. "Este drept că în această perioadă la ghişeu este oarecum aglomeraţie, pensionarii având nevoie de împrumuturi necesare diferitelor probleme financiare cu care se confruntă", ne-a declarat secretara CARP, Marilena Melehat. De altfel, preşedinta instituţiei, prof. Gabriela Truică, a precizat şi motivele pentru care pensionarii apelează la contractarea unui împrumut de la Casa de ajutor reciproc. "Oamenii vin la noi pentru că au nevoie de bani să-şi plătească, acum la început de an, dările către stat, impozitele şi taxele, pentru întreţinere la locuinţă, pentru achitarea facturii la căldură, vă daţi seama zilele acestea de ger cumplit ne-au făcut pe fiecare să consumăm mai mult la combustibilul pentru încălzire. De asemenea, unii dintre pensionari au nevoie de bani şi pentru diferite intervenţii medicale, în timp ce alţii îşi ajută nepoţii plătindu-le din împrumuturile pe care le fac la CARP taxele pe la facultăţi. Important pentru noi este faptul că pensionarul are încredere în instituţia noastră", a declarat preşedinta Gabriela Truică, referitor la ultima afirmaţie menţionând că în sprijinul pensionarilor ce locuiesc în mediul rural CARP a înfiinţat mai multe filiale astfel încât persoanele interesate să nu mai fie nevoite să se deplaseze până la Călăraşi. "Colaborăm foarte bine cu administraţiile locale din localităţile unde avem deschise filiale şi sperăm, de asemenea, să găsim înţelegere şi în celelalte comune unde avem în intenţie să deschidem altele cum ar fi Ştefan cel Mare, Plevna, Radu-Vodă sau Dor Mărunt", a mai spus interlocutoarea noastră. Mai trebuie adăugat că instituţia de întrajutorare nu se confruntă cu mari probleme în ceea ce priveşte persoanele rău-platnice, în acest sens, atunci când intervin divergenţe, atunci când este cazul, membrii Consiliului director al CARP desfăşoară şi muncă de teren pentru identificarea pensionarilor ce nu mai pot restitui sumele împrumutate. Casa de Ajutor Reciproc a Pensionarilor Călăraşi are în acest moment aproximativ 7000 de membri.

Părere de observator

de Niculae COSTACHE
De astăzi începe campania electorală. Oamenii cu dorinţă de funcţii s-au pregătit cuviincios, au scos banii de la saltea şi au demarat acţiunea pentru câştigarea primăriilor şi Consiliului judeţean. Marea bătălie se dă pentru fotoliile de primar şi preşedinte de CJ, dar şi cei care doresc să ocupe un post de consilier sunt preocupaţi să lupte pentru a ajunge să ia decizii pentru localitatea în care trăiesc sau doar şi-au făcut mutaţia. Aşa că de astăzi, călărăşeni, pregătiţi-vă! » mai mult  |   |   |   |   | 

Log IN

Parteneri Media

Cine e nou

  • Stefania Neagu
  • Maria Mihnev
  • adrian adrian
  • Elena Rotaru
  • Stefan-Ovidiu Tataranu

Cine e online

În acest moment sunt 0 utilizatori şi 24 vizitatori online.