De la inundaţii la probleme de navigaţie din cauza debitului scăzut al Dunării
Trimis de Luminiţa MORARU la 26 Iulie 2010 - 12:10am.Dunărea a scăzut cu peste cinci metri pe sectoarele Călăraşi şi Olteniţa într-un interval de aproximativ trei săptămâni. Nu cu mult timp în urmă, călărăşenii îşi ridicau diguri de protecţie ca să nu le intre apa în case şi gospodării, însă acum navigaţia pe fluviul Dunărea şi braţul Borcea se efectuează cu dificultate, din cauza debitelor foarte scăzute. Dacă pe data de 7 iulie a.c., în judeţul nostru erau inundate 17 localităţi, iar cota Dunării era de 720 de centimetri la Olteniţa şi 683 la Călăraşi, ieri, 25 iulie a.c., la Călăraşi se înregistra o cotă de numai 227 centimetri, iar la Olteniţa apele au scăzut până la 239 de centimetri. La nivelul judeţului Călăraşi, din cauza acestei situaţii, pe Dunăre s-au identificat puncte critice care îi obligă pe armatori şi navigatori să reducă volumul de mărfuri transportate de navele fluviale, astfel încât să nu eşueze în zonele Turcescu (kilometrul 345), Caragheorghe (kilometrul 344) şi Lebăda (kilometrul 337). În punctele critice menţionate, cotele apei înregistrează valori cuprinse între 258 şi 355 metri şi nu adâncimi de peste 400 centimetri, cât este necesar pentru desfăşurarea fără riscuri a traficului fluvial.
- autentificaţi-vă sau înregistraţi-vă pentru a adăuga comentarii













