"De vorbă cu directorul", emisiune realizată de elevii Grupului Şcolar "Danubius"
Centrul Şcolar şi Cultural de Jurnalism din cadrul Grupului Şcolar "Danubius" a desfăşurat prima emisiune "De vorbă cu directorul" din acest an şcolar. La emisiune au participat 25 de şefi de clasă şi adjuncţii acestora, care au discutat cu directorul unităţii de învăţământ, profesorul Emil Isvoranu. Discuţiile s-au purtat pe diferite teme, cum ar fi: investiţiile din liceu, problema fumatului şi a violenţei, relaţiile dintre elevi, cadre didactice şi părinţi, folosirea legitimaţiilor de către elevi, necesitatea introducerii uniformei în cadrul unităţii şcolare, activităţile şi competiţiile derulate în sala de sport etc. La încheierea întâlnirii, directorul Emil Isvoranu le-a promis elevilor că îi va sprijini în toate demersurile acestora, le-a recomandat să aibă o relaţie bună cu părinţii şi cu cadrele didactice, să respecte regulamentul şcolar, să aibă grijă în ce anturaje intră. I-a asigurat că va menţine ordinea şi disciplina în liceu, că nu vor fi probleme legate de pază şi securitate. De asemenea, elevii au fost informaţi că lucrările la grupurile sanitare din corpul A au fost finalizate, iar acestea pot fi folosite începând din această săptămână. Investiţia la grupurile sanitare s-a ridicat la suma de 350.000 lei, fonduri puse la dispoziţie de către Primăria Municipiului Călăraşi. Pentru a verifica stadiul lucrărilor, primarul Nicolae Dragu a fost prezent săptămâna aceasta la Grupul Şcolar "Danubius" şi s-a declarat mulţumit, promiţând sprijin financiar şi pentru următoarele investiţii din cadrul şcolii. Toate investiţiile sunt făcute astfel încât elevii călărăşeni să poată beneficia de condiţii europene de studiu.
- autentificaţi-vă sau înregistraţi-vă pentru a adăuga comentarii
















felicitari