Democrat-liberalii nu cedează niciun post independenţilor

25.02.2010 | Elena ROGOZ
Niciun vot încă
Publicat în ediţia: 1749
Secţiune principală: Actualitate
Secţiuni: Politică
Democrat-liberalii au spus clar că numărul de opt instituţii cerute de independenţi este „imposibil”

După aproape două săptămâni de zvonuri şi speculaţii pe marginea instituţiilor deconcentrate care vor fi pierdute de democrat-liberalii în favoarea senatorului Vasile Nedelcu şi deputatului Ioan Damian, cei doi parlamentari călărăşeni aparţinând grupului de independenţi condus de ministrul Gabriel Oprea, iată că au apărut şi primele declaraţii oficiale din partea PDL Călăraşi. Ieri, într-o întâlnire cu presa locală, deputatul Stelian Fuia a dezvăluit faptul că săptămâna trecută a avut prima rundă de negocieri între cele două părţi care „s-a blocat”. „Pentru noi este foarte clar, patru posturi de fiecare parlamentar este imposibil, şi aici ne-am blocat. Noi nu putem considera că numărul direcţiilor este nelimitat. Ei au numărat în rândul instituţiilor deconcentrate şi Petrom-ul, Renel-ul, Poliţia, SRI-ul sau Jandarmeria”, a spus Fuia. Deputatul consideră astfel că ţinta celor doi parlamentari este cam mare şi ceea ce vizează ei sunt numai instituţii de control, fapt neacceptat aşadar de pedelişti. Cele opt deconcentrate cerute de Nedelcu şi Damian sunt: ITM-ul, CAS-ul, Direcţia agricolă-director adjunct, DSVSA-ul, OPC-ul, Direcţia de finanţe-director adjunct, Direcţia Silvică şi Direcţia de cultură. Runda de negocieri a avut loc săptămâna trecută între cei doi parlamentari independenţi şi, din partea PDL, Marian Dinulescu, Stelian Fuia, Constantin Dumitru şi Vasile Gâdea. Doi dintre ei sunt direct vizaţi de pretenţiile lui Vasile Nedelcu şi Ioan Damian. Dinulescu este preşedinte-director al CAS şi Vasile Gâdea director coordonator al ITM. Fuia a încheiat spunând că potrivit ponderii independenţilor la guvernare, ei au dreptul la 8,5% din deconcentrate, adică trei posturi la Călăraşi, având în vedere că postul de subprefect echivalează cu două instituţii deconcentrate.

„Dacă e să vorbim de procente, noi ar trebui să primim 50%”

Chestionat pe această temă, senatorul Vasile Nedelcu a declarat pentru cotidianul nostru că dacă se vorbeşte de procente, poate că algoritmul ar trebui să aibă la bază voturile celor două părţi în Parlament. „Nu ştiu ce au declarat, dar noi nu am făcut acest demers (n.r. -înscrierea în grupul independenţilor) pentru a obţine nişte posturi. Bineînţeles că la nivel central au fost discutate nişte principii legate de deconcentrate. Problema este foarte sensibilă şi trebuie discutată. Chestia e că nimic nu s-a stabilit la centru, nici trei instituţii, nici opt. Dacă e să fie stabilit un algoritm ar putea fi stabilit jumătate-jumătate. Ei sunt doi, noi suntem doi. Voturile noastre sunt egale în Parlament”, a declarat Vasile Nedelcu. Săptămâna viitoare va mai avea loc o nouă întâlnire între cele două părţi. Probabil că un punct final al negocierilor va mai întârzia o bună bucată de vreme, având în vedere că democrat-liberalii nu vor să cedeze un număr aşa de mare de instituţii şi, mai cu seamă, acele instituţii menţionate.

 

Părere de observator

de Niculae COSTACHE
De astăzi începe campania electorală. Oamenii cu dorinţă de funcţii s-au pregătit cuviincios, au scos banii de la saltea şi au demarat acţiunea pentru câştigarea primăriilor şi Consiliului judeţean. Marea bătălie se dă pentru fotoliile de primar şi preşedinte de CJ, dar şi cei care doresc să ocupe un post de consilier sunt preocupaţi să lupte pentru a ajunge să ia decizii pentru localitatea în care trăiesc sau doar şi-au făcut mutaţia. Aşa că de astăzi, călărăşeni, pregătiţi-vă! » mai mult  |   |   |   |   | 

Log IN

Parteneri Media

Cine e nou

  • Stefania Neagu
  • Maria Mihnev
  • adrian adrian
  • Elena Rotaru
  • Stefan-Ovidiu Tataranu

Cine e online

În acest moment sunt 0 utilizatori şi 20 vizitatori online.