Direcţia greşită
După ce institutele de sondare a opiniei publice ne-au dat în noaptea de duminică un preşedinte de ţară pentru o zi, ieri am citit un nou sondaj. De astă dată a apărut unul căruia chiar ar trebui să-i dăm crezare, mai ales că ne arată ce stare de spirit are acum românul în preajma sărbătorilor de iarnă şi după ce au trecut de două tururi de scrutin pentru alegerea unui nou locatar la Palatul Cotroceni. Aproximativ 57% dintre români cred că în România lucrurile merg într-o direcţie greşită, 25% cred că direcţia este bună şi 16% nu ştiu, relevă un sondaj realizat de Institutul Român pentru Evaluare şi Strategie (IRES), dat publicităţii ieri. Potrivit sondajului, 45% dintre respondenţi consideră că pe viitor le va merge mai bine decât părinţilor lor, 31% cred că le va merge mai rău, 7% cred că le va merge la fel. Nu au răspuns 4% dintre respondenţi şi 13% au răspuns ''nu ştiu''. La întrebarea ''Sunteţi pesimist, optimist sau rezervat când vă gândiţi la viitor'', 41% dintre respondenţi s-au declarat optimişti, 18% pesimişti şi 32% rezervaţi. Nu au răspuns la întrebare 3% dintre cei chestionaţi şi 6% au răspuns ''nu ştiu''. Direcţia spre care ne îndreptăm acum este greşită, după cum spun cei intervievaţi de IRES. Numărul celor care cred că ne ducem spre fundul prăpastiei a crescut mult în ultimele luni. Îmi aduc aminte că pe la începutul acestei veri un sondaj ne spunea că 355 la sută dintre locuitorii eternei şi fascinantei Românii credeau că direcţia pe care a luat-o a lor ţară nu este una bună. Între timp, după cum cu toţii putem constata, ne-am dus mai la vale, suntem din rău în mai rău. Am ajuns acolo unde nu speram să ajungem în urmă cu un an, atunci când ni se promitea că nu vor fi probleme. Din păcate, iar am crezut în cuvintele politicienilor, care mai mereu declară lucruri ce sunt departe de adevăr, şi avem creşterea şomajului, oameni daţi afară de la stat, reduceri salariale la privaţi şi firme falimentare. Românii cred că ţara lor se îndreaptă într-o direcţie greşită, aşa spune un sondaj, altul decât cele ce ne-au dat seara un preşedinte, pentru ca dimineaţa Biroul Electoral Central să ne spună că rămânem cu cel vechi. Ne vom schimba direcţia? Şi când? După cum arată lucrurile… nu prea curând. Nu?
- autentificaţi-vă sau înregistraţi-vă pentru a adăuga comentarii












