Două noi cooperative agricole, înfiinţate la Călăraşi
Agricultorii călărăşeni au început să înţeleagă avantajele asocierii într-o cooperativă agricolă. Recent, la Oficiul Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Călăraşi au fost înregistrate două noi cooperative agricole, respectiv Borcea de Jos, cooperativă a crescătorilor de animale din comună Borcea şi East Champion Union cu sediul în comuna Lupşanu, având ca obiect principal de activitate prelucrarea şi conservarea legumelor şi fructelor. Potrivit unui comunicat de presă al Camerei Agricole a Judeţului Călăraşi, cooperativa Borcea de Jos este constituită din 20 de membri, crescători de ovine şi bovine, iar preşedinte este Marian Simion. Primul obiectiv al cooperativei este concesionarea unei suprafeţe din islazul comunal aferentă numărului de animale pe care-l deţin membrii cooperatori. Cei şase membri ai cooperativei din Lupşanu l-au desemnat ca preşedinte pe Eduard Ursei. Agricultorii de aici sunt cultivatori de ciuperci, iar prima acţiune desfăşurată în comun a fost întocmirea unui proiect în cadrul Măsurii 312 a programului FEADR pentru construcţia unei fabrici de compost, valoarea investiţiei fiind de 6 milioane de euro. Comitetele de iniţiativă ale celor două cooperative au beneficiat de sprijin direct din partea Camerei Agricole Călăraşi pe tot parcursul derulării formalităţilor de înfiinţare. Trebuie spus faptul că principalele avantaje constă în faptul că aceste cooperative agricole au prioritate la accesarea fondurilor europene, prin punctajul suplimentar pe care acestea îl primesc, beneficiază de sprijin din partea statului prin: scutirea de la plată impozitului pe terenul agricol, scutirea de la plată taxelor vamale pentru importurile de utilaje şi echipamente agricole precum şi accesul la subvenţii şi fonduri externe prevăzute în programele de susţinere a agriculturii. Conform prevederilor de înfiinţare a cooperativei, calitatea de membru poate fi dobândită de orice producător agricol care deţine legal o bază de producţie şi îşi declară în scris intenţia de a comercializa producţia în cadrul cooperativei. Fiecare membru are obligaţia să valorifice prin intermediul cooperativei cel puţin 75% din producţia destinată comercializării. Drepturile şi obligaţiile membrilor cooperatori sunt egale şi indiferent de mărimea cotei de participare la capitalul social, fiecare membru se exprimă printr-un singur vot.
- autentificaţi-vă sau înregistraţi-vă pentru a adăuga comentarii















