Drăgulin îl acuză pe Dragu că nu ştie ce să facă cu banii de la Guvern
Trimis de Luminiţa MORARU la 28 Octombrie 2011 - 12:10am.Primăria Municipiului Călărași va încasa suma de 900.000 de lei pentru achitarea datoriilor. În urma declaraţiei făcute de primarul Nicolae Dragu în cotidianul "Observator de Călăraşi", şi anume: "Încă nu am primit banii. Săptămâna viitoare e posibil să intre în Trezorerie. Încă nu am hotărât ce vom face cu ei. Vom avea o ședință a executivului și vom stabili ce facem cu ei", candidatul USL pentru Primăria Călăraşi, Dan Drăgulin, l-a acuzat că nu ştie ce să facă cu cei nouă miliarde de lei vechi. "Eu ştiu că orice sumă venită de la Guvern are în spate o fundamentare făcută de solicitarea primăriei în care se spune unde sunt anexaţi acei bani", a menţionat Dan Drăgulin, în cadrul conferinţei de presă, organizată miercuri, 26 octombrie a.c., la sediul PNL Călăraşi. Acuzaţiile lui Drăgulin nu s-au oprit aici, acesta susţinând că există posibilitatea ca aceşti bani să fie folosiţi pentru lucrări primite de clientela politică. "Am informaţii că sunt unele probleme la nivelul primăriei, şi anume că nu mai sunt bani pentru plata asistenţilor persoanelor cu handicap. Dar domnul Dragu nu ştie sau se preface că nu ştie că aceştia reprezintă, de fapt, personal al primăriei şi au dreptul la salariu pentru munca prestată, care, în opinia mea, este o muncă extraordinar de complicată. Poate că aceşti bani sunt folosiţi pentru unele lucrări de reparaţii pentru clientela politică", a spus Drăgulin. În cadrul conferinţei de presă, candidatul USL pentru Primăria Călăraşi a precizat că va verifica foarte atent cheltuirea banilor publici. "Vom verifica cheltuirea banilor publici în primărie. Putem cere prin consilierii locali modul în care s-au cheltuit banii prin diferite direcţii. Sunt curios să văd dacă banii folosiţi pentru cele două garduri de la cimitir şi complexul sportiv sunt trecuţi la reparaţii curente sau la reparaţii capitale, aşa cum ar fi trebuit în mod normal. Aşteptăm, de două şedinţe, să ni se aducă informarea cu privire la acest lucru şi nu am primit-o nici până acum. Ca probe avem deconturile pentru cele două lucrări, vom vedea ce spune Curtea de Conturi. Trebuie să se verifice şi să se ia măsurile cuvenite", a mai spus Drăgulin. În această perioadă, peste 1.000 de primării sunt ajutate cu bani de la Guvern pentru plata datoriilor şi finanţarea unor cheltuieli curente, conform unei hotărâri publicate luni în Monitorul Oficial.
- autentificaţi-vă sau înregistraţi-vă pentru a adăuga comentarii














e disperat rau dragulin daca se agata de orice
Trimis de Catrangiu Mihai la 29 Octombrie 2011 - 8:28am.