Elevii preferă barurile, nu şcoala

12.03.2010 | Niculae COSTACHE
Votul dumneavoastră: Încă nu aţi votat acest articol | Media: 3 (2 voturi)
Publicat în ediţia: 1762
Secţiune principală: Actualitate
Secţiuni: Local
Elevii chiulangii găsiţi în baruri au dat socoteală poliţiştilor
Elevii chiulangii găsiţi în baruri au dat socoteală poliţiştilor

Elevii devin tot mai puţin interesaţi de şcoală, găsind refugiu în barurile din apropierea unităţilor de învăţământ. Nici jena faţă de profesori nu mai există, nici faţă de părinţi sau de poliţiştii care îi adună din baruri şi îi conduc la şcoală. Ieri, poliţiştii de proximitate, cu jandarmii şi poliţiştii de prevenire, au executat o nouă acţiune în barurile din zona unităţilor de învăţământ de pe raza municipiului Călăraşi depistând 22 de elevi care serveau cafeaua şi ţigara în loc să se afle la orele de curs. Cei mai mulţi dintre cei luaţi din baruri şi conduşi la şcoală aparţineau Colegiului Agricol „Sandu Aldea”, nu mai puţin de 11 fete şi băieţi din diferite clase absentau nemotivat de la ore şi stăteau prin baruri. De la Colegiul Naţional „Barbu Ştirbei” au fost depistaţi nouă elevi, iar de la Danubius doar doi. Dintre elevii care au fost găsiţi în baruri, trei, o fată şi doi băieţi, au fost amendaţi cu câte 300 de lei fiecare, ei aflându-se la a doua abatere. Acest tip de acţiune este executată săptămânal de poliţiştii de proximitate pentru prevenirea şi combaterea absenteismului şcolar în rândul elevilor. „Vreau să-i înştiinţez pe elevii călărăşeni că în fiecare săptămână, în zile diferite, organizăm astfel de acţiuni în baruri şi că nu va fi iertat nimeni. Dacă trebuie să fie la şcoală atunci acolo să stea. Pentru cei pe care i-am prins pentru prima oară am dat doar avertisment, i-am dus la directorul unităţii de învăţământ de care aparţin şi vor fi înştiinţaţi părinţii. Pentru cei care deja ne sfidează şi cred că noi doar ne plimbăm ca să consumăm benzina am ales să îi sancţionăm că poate se învaţă minte. Să se ducă acasă la părinţi cu o amendă de 300 de lei să vedem ce le zic”, a declarat agent şef Silviu Marin, din cadrul Biroului de proximitate. Acţiunile acestea vor continua şi săptămâna viitoare pentru a-i face pe elevi să-şi vadă de orele de curs şi să renunţe la baruri în timpul programului şcolar.

Newsletter

5 + 8 =
Rezolvaţi această problemă simplă de matematică şi introduceţi rezultatul. Exemplu: pentru 1+3, introduceţi rezultatul 4.

Comentarii recente

Cine e online

În acest moment sunt 1 utilizator şi 227 vizitatori online.

Utilizatori prezenţi

  • CRISTINA MORARU

Cine e nou

  • CRISTINA MORARU
  • Gina Vasilescu
  • Carina Alesandra Stan
  • marian bunea
  • James Hess