Evacuările de la blocul M9 s-au lăsat cu amenzi şi dosare penale

17.06.2010 | Luminiţa MORARU
Niciun vot încă
Publicat în ediţia: 1840
Secţiune principală: Social
Secţiuni: Local, Administraţie
Evacuările de la M9 au fost tot timpul un motiv de ceartă între locatari şi autorităţile locale
Conflictul dintre locatarii blocului M9 şi autorităţile locale călărăşene este departe de a fi rezolvat. Primarul Nicolae Dragu şi directorul Serviciului Public Centrale Termice şi Administrare Fond Locativ (SPCTAFL), Gheorghe Ciocârlan, au primit amenzi juridice dacă nu depun acte justificative în cazul unor evacuări făcute la blocul M9.

Astfel, primarul Dragu şi directorul Ciocârlan vor plăti câte o amendă judiciară în cuantum de 10% din salariul minim brut pe fiecare zi de întârziere nejustificată până vor depune documentele justificative în cazul evacuării unor persoane. În acest sens, instanţa va dispune încetarea sancţiunii, dacă actele solicitate vor fi depuse sau va menţine amenda până când cei doi se vor conforma dispoziţiei date de Tribunal. ''Instanţa de judecată a luat măsura amendării cu amendă judiciară, conform legii contenciosului administrativ în cuantum de 10% din salariul minim (n.r. brut) pe economie pe fiecare zi de întârziere, a primarului municipiului Călăraşi, Nicolae Dragu, şi a directorului Serviciului Centrale Termice şi Administrare Fond Locativ Călăraşi, domnul Ciocârlan Gheorghe, întrucât nu s-au conformat dispoziţiilor luate de instanţă (...). Eu apreciez că în mod neîntemeiat ori cu rea-credinţă nu s-au conformat dispoziţiilor luate de instanţă la termenul anterior şi nici măcar nu au solicitat o amânare sau nu au dat explicaţii în legătură cu acest refuz, ci pur şi simplu nu au depus actele la dosar, motiv pentru care instanţa a apreciat că e o încălcare evidentă a legii contenciosului şi a procedat în consecinţă. Eu zic că măsura luată de instanţă este legală şi temeinică'', a declarat pentru Agerpres avocatul Dan Ovidiu. Pe de altă parte, directorul SPCTAFL Călăraşi, Gheorghe Ciocârlan, ne-a declarat că a primit comunicarea instanţei, iar ieri, 16 iunie a.c., a depus la Tribunalul Călăraşi actele solicitate.

 Dragu acuză judecătoarea de "atitudine necorespunzătoare şi părtinitoare"

Zilele acestea, primarul Nicolae Dragu a înaintat o sesizare către Consiliul Naţional al Magistraturii, preşedintelui României, primului-ministru al României, ministrului Justiţiei, cabinetului senatorial al lui Nedelcu Vasile, preşedintelui Tribunalului Călăraşi, Moraru Vasile, prin care le aduce la cunoştinţă faptul că judecătoarea Tudorache Neluţa Marinica, ce conduce completul de judecată în acest caz a avut conflicte cu instituţiile pe care acesta le reprezintă şi chiar cu el personal. Edilul precizează că judecătoarea Tudorache manifestă o atitudine necorespunzătoare şi părtinitoare în dosarele pe care le judecă şi în care figurăm ca părţi. "Faptul că persoanele ocupă fără drept un întreg bloc, creând o problemă socială, nu a fost analizat de instanţă (...). În data de 9.06.2010 am fost agresat fizic de una dintre părţile cu care instituţiile pe care le reprezint se află în litigiu, respectiv reclamantul Vlada Ion, împotriva caruia am formulat plângere penală la organele abilitate. Acest incident neprevăzut mi-a cauzat suferinţe fizice şi mi s-a ştirbit din prestigiu şi autoritate în faţa comunităţii, dată fiind şi mediatizarea care s-a făcut pe plan local în presă, radio şi televiziune", se arată în sesizarea făcută de primarul Dragu.

Evacuările au continuat şi ieri

Angelica Păun, unul dintre locatarii blocului M9 situat în strada Ştirbei Vodă din municipiul Călăraşi a fost acţionat în judecată de SPCTAFL Călăraşi pentru evacuare, dosarul aflându-se în apel la Tribunalul Călăraşi. Instanţa a dorit verificarea legalităţii a două hotărâri de Consiliu local, prin care s-au aprobat lista de priorităţi şi lista privind persoanele cărora le-au fost repartizate locuinţele. Pentru verificarea acestora, instanţa a solicitat autorităţilor locale dosarele persoanelor înscrise în cele două liste, dar şi contractele de închiriere încheiate în baza acestora, pentru a verifica dacă au fost respectate dispoziţiile Legii nr. 114/1996 a locuinţei, acte pe care autorităţile au refuzat să le pună la dispoziţie, pe motiv că nu le apreciază ca fiind concludente cauzei. Cu toate acestea, directorul SPCTAFL Călăraşi, Gheorghe Ciocârlan, ne-a precizat că evacuările de la blocul M9 au continuat şi ieri, când executorul judecătoresc Ionel Mihalcea a evacuat-o pe Florentina Luţă, ce locuia într-un apartament al imobilului.

 

Părere de observator

de Niculae COSTACHE
Când îţi doreşti foarte mult un lucru şi nu îl poţi obţine, tinzi să devii disperat, să încerci orice metodă, indiferent de riscuri, să atingi acel scop. Disperarea se poate vedea acum în acţiunile actualului edil de Călăraşi, Nicolae Dragu, care ar încheia pacturi necurate pentru a mai sta comod încă patru ani în fotoliul de primar. A avut la dispoziţie trei mandate pentru a-şi demonstra valoarea... a făcut ce era de făcut. Oare altcineva chiar să nu poată să schimbe oraşul? Nimeni să nu aibă o viziune mai bună? » mai mult  |   |   |   |   | 

Log IN

Parteneri Media

Cine e nou

  • Stefania Neagu
  • Maria Mihnev
  • adrian adrian
  • Elena Rotaru
  • Stefan-Ovidiu Tataranu

Cine e online

În acest moment sunt 0 utilizatori şi 42 vizitatori online.