Fermierii trebuie să-şi clarifice datele din cererile de plată

22.12.2009 | Elena ROGOZ
Niciun vot încă
Publicat în ediţia: 1704
Secţiune principală: Actualitate
Directorul coordonator al APIA Călăraşi, Ilie Munteanu, spune că situaţia judeţului nostru este bună

Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) revine, printr-un comunicat remis presei, cu apelul către fermierii notificaţi pentru clarificarea datelor declarate în cererea de plată să se prezinte în cel mai scurt timp la centrele APIA de care aparţin, în caz contrar nefiind posibilă autorizarea şi efectuarea plăţilor pe suprafaţă. Potrivit documentului menţionat până la data de 18 decembrie 2009, din cei 80.609 fermieri notificaţi, doar 10.086 s-au prezentat la centrele locale APIA pentru clarificarea declaraţiilor din cererea de plată. Directorul coordonator al APIA Călăraşi, Ilie Munteanu, ne-a declarat că situaţia din judeţul nostru este una mai bună faţă de alte părţi ale ţării. Astfel, din cei 1.975 fermieri notificaţi să-şi clarifice datele declarate în cererile de plată, s-au prezentat până la această dată 1.512. “Situaţia noastră este bună faţă de alte judeţe. Sperăm ca până la sfârşitul anului, sau cel târziu în primele zece zile ale anului viitor, toţi fermierii să se prezinte la centrele APIA”, ne-a declarat directorul Ilie Munteanu. “APIA asigură toţi fermierii care au depus cereri de sprijin şi care îndeplinesc condiţiile impuse de legislaţia europeană şi naţională că vor primi în perioada următoare sumele la care sunt îndreptăţiţi, însă plata se face cu atât mai repede cu cât dosarele sunt clarificate”, se mai precizează în comunicatul remis de Serviciul Comunicare şi Promovare Programe al APIA.

Părere de observator

de Niculae COSTACHE
Când îţi doreşti foarte mult un lucru şi nu îl poţi obţine, tinzi să devii disperat, să încerci orice metodă, indiferent de riscuri, să atingi acel scop. Disperarea se poate vedea acum în acţiunile actualului edil de Călăraşi, Nicolae Dragu, care ar încheia pacturi necurate pentru a mai sta comod încă patru ani în fotoliul de primar. A avut la dispoziţie trei mandate pentru a-şi demonstra valoarea... a făcut ce era de făcut. Oare altcineva chiar să nu poată să schimbe oraşul? Nimeni să nu aibă o viziune mai bună? » mai mult  |   |   |   |   | 

Log IN

Parteneri Media

Cine e nou

  • Stefania Neagu
  • Maria Mihnev
  • adrian adrian
  • Elena Rotaru
  • Stefan-Ovidiu Tataranu

Cine e online

În acest moment sunt 0 utilizatori şi 39 vizitatori online.