Filipescu a făcut 8.000 de kilometri în 14 zile

-edilul judeţean s-a încadrat în bugetul de vacanţă planificat de 1.500 de euro
29.07.2010 | Elena ROGOZ
Niciun vot încă
Publicat în ediţia: 1876
Secţiune principală: Actualitate
Secţiuni: Politică
Liderul judeţean şi-a încheiat concediul european de vară

Preşedintele Consiliului Judeţean Călăraşi, Răducu Filipescu, s-a întors din vacanţa de vară şi, aşa cum a obişnuit, a povestit jurnaliştilor cum şi-a petrecut concediul. Anul acesta a ales să parcurgă, împreună cu soţia, foarte mulţi kilometri pe traseul România-Grecia-Italia-Franţa-Spania şi retur. În total aproximativ 8.000 de kilometri parcurşi în 14 zile, pe care edilul judeţean îi resimte din plin, declarând că s-a întors obosit din concediu, însă nu-i pare rău pentru că a avut parte de „condiţii civilizate”. Plus că anul acesta criza financiară europeană s-a resimţit şi în turism, mai bine zis în tarifele practicate. Astfel, Filipescu spune că a reuşit să se cazeze şi cu 40 de euro pe noapte la hoteluri de patru stele. „Am rămas surprins de preţurile din Europa. Criza se resimte şi la ei. Adică să te cazezi la un hotel de patru stele cu 40 de euro, e ceva, în condiţiile în care acum câţiva ani te costa în jur de 120 de euro. Şi restul preţurilor sunt mici. Spre exemplu, un prânz de două persoane în Spania ne-a costat şi 11 euro”, a povestit liderul liberal. Totuşi, un lucru l-a ars la buzunare pe Răducu Filipescu. Este vorba de combustibil, pe care l-a găsit destul de scump, în Franţa un litru de benzină ajungând şi la 1,40 euro. Şi taxele de drum au costat şi ele ceva bani, însă, în total, familia Filipescu nu a cheltuit mai mult de 1.500 de euro, bugetul pe care şi-l planificase. Cel mai bine, potrivit declaraţiilor de ieri, dintr-o conferinţă de presă, s-a simţit în Spania, unde a ajuns până la Zaragoza. „În Spania te simţi cel mai acasă”, spune preşedintele Consiliului judeţean.

Părere de observator

de Niculae COSTACHE
Când îţi doreşti foarte mult un lucru şi nu îl poţi obţine, tinzi să devii disperat, să încerci orice metodă, indiferent de riscuri, să atingi acel scop. Disperarea se poate vedea acum în acţiunile actualului edil de Călăraşi, Nicolae Dragu, care ar încheia pacturi necurate pentru a mai sta comod încă patru ani în fotoliul de primar. A avut la dispoziţie trei mandate pentru a-şi demonstra valoarea... a făcut ce era de făcut. Oare altcineva chiar să nu poată să schimbe oraşul? Nimeni să nu aibă o viziune mai bună? » mai mult  |   |   |   |   | 

Log IN

Parteneri Media

Cine e nou

  • Stefania Neagu
  • Maria Mihnev
  • adrian adrian
  • Elena Rotaru
  • Stefan-Ovidiu Tataranu

Cine e online

În acest moment sunt 0 utilizatori şi 26 vizitatori online.