Filipescu: „Sunt în echipa lui Antonescu”
Trimis de Elena ROGOZ la 18 Februarie 2010 - 1:10am.Liderul PNL Călăraşi, Răducu Filipescu, totodată şi vicepreşedinte la nivel naţional al partidului, spune că se va regăsi cu siguranţă şi în viitoarea echipă a lui Crin Antonescu care are mari şanse să treacă de Congresul din 5-7 martie. „Eu sunt în echipa lui Crin Antonescu. Sunt categoric. Şi nu-mi fac probleme că nu aş fi făcut dacă era vot individual”, a spus ieri Filipescu. Potrivit preşedintelui liberalilor din judeţ este din ce în ce mai clar faptul că alegerile în PNL se vor face pe sistemul moţiunilor, şi nu va fi un vot nominal pentru membrii Biroului Permanent Politic. Angajamentul pe care Crin Antonescu şi-l va lua la Congres va fi obţinerea unui scor de 30% în alegerile din 2012. „Se pare că se va merge pe listă. Şi la noi ştiţi foarte bine neconcordanţa părerilor. Dar cei care vor dori să se meargă pe listă sunt ceva mai mulţi. Angajamentul pe care ni-l vom lua este de peste 30% în 2012. În discuţiile pe care le-am avut le-am spus că acest minim 30% nu se traduce decât în minim 14 preşedinţi de consilii judeţene. Aceasta este ţinta noastră. Eu am avansat cifra de 15 s-a considerat că e prea entuziastă. Cu 30% putem să fim numărul unu, sau doi. Depinde ce procente vor avea şi celelalte partide, putem fi şi pe locul trei. Ca să ajungem la un scor mai mare trebuie mereu să ai ţinte înalte”, a declarat Răducu Filipescu. Potrivit acestuia nu se ştie dacă se va amenda statutul partidului în sensul ocupării de drept a unui loc în BPC de către preşedinţii de consilii judeţene şi primarii reşedinţelor de judeţ. „Nu se ştie dacă se vor găsi sau nu. Până la urmă e treaba preşedintelui. După alegerile locale, vin parlamentarele şi angajamentul echipei lui Antonescu va fi unul serios. Dacă nu va confirma candidatul la preşedinţie poate fi altul şi noi să nu ne mai regăsim în echipa de conducere”, a mai spus Filipescu. Acesta a mai dezvăluit faptul că deşi Biroul Permanent Judeţean a votat pentru votul pe liste la Congres, personal nu şi l-a dorit, dar respectă decizia colegilor din organizaţie.
- autentificaţi-vă sau înregistraţi-vă pentru a adăuga comentarii













