140 tone de sare şi 200 tone de nisip

Firma de salubrizare se pregăteşte pentru deszăpezire

01.12.2010 | Niculae COSTACHE
Niciun vot încă
Publicat în ediţia: 1983
Secţiune principală: Actualitate
Secţiuni: Local
Cristian Popescu face achiziţiile necesare pentru realizarea deszăpezirii în municipiul Călăraşi

Societatea Urban SA, firma care se ocupă cu salubrizarea municipiului Călăraşi, dar şi cu deszăpezirea, va achiziţiona săptămâna aceasta încă 50 tone de sare. Pentru a nu fi luată prin surprindere de ninsoare, conducerea societăţii realizează pregătirile necesare. Dacă în luna noiembrie au fost achiziţionate 90 tone de sare, acum, la început de decembrie, societatea va mai cumpăra încă 50 de tone pentru a putea face faţă oricărei situaţii. „Am mai făcut o comandă de 50 de tone de sare. Facem aprovizionarea pentru că nu ştim ce fel de iarnă vom avea şi nu vrem să ne ia prin surprindere. Cu această achiziţie ajungem la 140 de tone de sare”, a declarat Cristian Popescu, directorul Urban SA. În ceea ce priveşte nisipul, pentru realizarea materialului antiderapant, până în prezent, nu a fost achiziţionat, însă conform directorului Popescu, a comandat deja 200 tone de la o societate din Călăraşi, dar cantitatea a lăsat-o la firma respectivă şi va lua de acolo când va fi nevoie. Pentru iarna aceasta deszăpezirea va fi realizată de societatea de salubrizare Urban SA, alături de alte şase societăţi cu care au fost semnate contracte. Acestea sunt Astalrom SA, Adria Trade SRL, Albatros SRL, Barex Prest Com SRL, Alex SRL şi Serviciul Public Pavaje Spaţii Verzi. Oraşul a fost împărţit în şapte zone, fiecare societate ocupându-se de câte una. Cristian Popescu a mai adăugat că Urban SA a contractat societăţile în aşa fel încât să beneficieze de toată gama de utilaje specializate: unimoguri, autogredere, buldoexcavatoare cu lamă, încărcătoare cu toate categoriile de cupă etc., pentru a se efectua cât mai bine deszăpezirea.

sa manance si gura mea!

s-a impartit cascavalul!

Părere de observator

de Niculae COSTACHE
Când îţi doreşti foarte mult un lucru şi nu îl poţi obţine, tinzi să devii disperat, să încerci orice metodă, indiferent de riscuri, să atingi acel scop. Disperarea se poate vedea acum în acţiunile actualului edil de Călăraşi, Nicolae Dragu, care ar încheia pacturi necurate pentru a mai sta comod încă patru ani în fotoliul de primar. A avut la dispoziţie trei mandate pentru a-şi demonstra valoarea... a făcut ce era de făcut. Oare altcineva chiar să nu poată să schimbe oraşul? Nimeni să nu aibă o viziune mai bună? » mai mult  |   |   |   |   | 

Log IN

Parteneri Media

Cine e nou

  • Stefania Neagu
  • Maria Mihnev
  • adrian adrian
  • Elena Rotaru
  • Stefan-Ovidiu Tataranu

Cine e online

În acest moment sunt 0 utilizatori şi 28 vizitatori online.