Alegeri

A început războiul la AJF

05.02.2010 | Cătălin NIŢU
Niciun vot încă
Publicat în ediţia: 1732
Secţiune principală: Sport
Secţiuni: Local, Fotbal, Liga a IV-a
Eftene este hotărât să-şi ducă lupta pentru şefia AJF până la capăt
Nicolae Eftene a ieşit la atac în lupta pentru preşedinţia Asociaţiei Judeţene de Fotbal Călăraşi.

Nicolae Eftene, unul dintre candidaţii la şefia Asociaţiei Judeţene de Fotbal (AJF) Călăraşi, se află în campanie de câteva zile. Eftene spune că "electoratul" este nemulţumit de modul cum este condus fotbalul judeţean, dar mai ales de "hoţiile" care se fac în arbitraj. De foarte multe ori, dar mai ales în ultima vreme, mai multe persoane din cadrul Comisiei Judeţene de Arbitri de la AJF au fost acuzate de lucruri grave. Până acum cotidianul nostru a semnalat de fiecare dată neregulile din arbitraj. Acum, când alegerile pentru scaunul de şef al AJF-ului bat la uşă, "furturile" din arbitrajul călărăşean ies la iveală, sau cel puţin ţin capul de afiş în discuţiile celor implicaţi în campania electorală. "Lumea este nemulţumită de taxele care sunt cerute de AJF. Pe criza aceasta nu se poate aşa ceva", a declarat Nicolae Eftene, omul care are curajul să spună lucrurilor pe nume.

"Eu nu am nimic cu Bratu Caţaros, dar îşi asociază numele cu nişte şpăgari"

Aflat în campanie electorală, Nicolae Eftene încearcă de câteva zile să-şi atragă cât mai mulţi simpatizanţi dacă nu chiar voturi. Eftene nu se ascunde ca alţii prin sediul AJF când vine vorba de problemele grave cu care se confruntă în acest moment fotbalul judeţean. "Pe unde am fost, pe la toţi primarii din judeţ, toată lumea este nemulţumită de clica de la AJF. Toţi sunt speriaţi de brontozaurii... dinozaurii ăştia gen Coman sau Ivanciu... Ăştia au făcut prăpăd. Cum vine o echipă nouă, cum sar pe ea să ia bani. Eu nu am nimic cu Bratu Caţaros, dar îşi asociază numele cu nişte şpăgari. Toată lumea întreabă? La Dâlga e echipă? Hai pe ăia să le luăm banii!", a afirmat Nicolae Eftene. Candidatul la şefia AJF a mai menţionat faptul că în ultima vreme s-au pus şi "presiuni" politice pe primarii din judeţ. "Unii au primit directive clare cu cine să voteze, dar şi aşa lucrurile cred că se vor schimba. Cu hoţia nu putem merge la nesfârşit", a încheiat Eftene.

Părere de observator

de Niculae COSTACHE
Când îţi doreşti foarte mult un lucru şi nu îl poţi obţine, tinzi să devii disperat, să încerci orice metodă, indiferent de riscuri, să atingi acel scop. Disperarea se poate vedea acum în acţiunile actualului edil de Călăraşi, Nicolae Dragu, care ar încheia pacturi necurate pentru a mai sta comod încă patru ani în fotoliul de primar. A avut la dispoziţie trei mandate pentru a-şi demonstra valoarea... a făcut ce era de făcut. Oare altcineva chiar să nu poată să schimbe oraşul? Nimeni să nu aibă o viziune mai bună? » mai mult  |   |   |   |   | 

Log IN

Parteneri Media

Cine e nou

  • Stefania Neagu
  • Maria Mihnev
  • adrian adrian
  • Elena Rotaru
  • Stefan-Ovidiu Tataranu

Cine e online

În acest moment sunt 0 utilizatori şi 33 vizitatori online.