A început triajul epidemiologic al elevilor
Trimis de Luminiţa MORARU la 6 Ianuarie 2010 - 1:10am.Odată cu reluarea cursurilor după vacanţa de iarnă, în unităţile şcolare şi preşcolare din judeţul nostru a început triajul epidemiologic. La nivelul judeţului nostru, personalul medical va verifica peste de 45.000 de preşcolari şi elevi, din centrele de plasament, grădiniţe, şcoli generale, licee şi şcoli profesionale. "În contextul evoluţiei infecţiei cu virus gripal A/H1N1 este foarte important ca toate cadrele didactice să respecte recomandarea autorităţilor sanitare de a efectua triajul copiilor la prima oră de curs cu direcţionarea cazurilor cu manifestări de boală respiratorie acută către cabinetul medical şi în egală măsură este deosebit de important ca părinţii să înteleagă că este interzisă acceptarea copiilor cu semne de boală în colectivitate", ne-a informat medicul primar epidemiolog, dr. Camelia Truică. Toţi elevii care vor fi descoperiţi că prezintă semne de boală vor fi izolaţi la domiciliu sau trimişi la medic pentru un tratament de specialitate. Părinţii acestora vor fi informaţi cu privire la această decizie şi motivele pentru care copiii nu vor fi primiţi în unităţile de învăţământ, până la vindecare. Conform noilor prevederi legale, dacă într-o clasă se va identifica şi confirma, în urma analizelor de laborator, o singură persoană infestată cu noul virus gripal A/H1N1, se va dispune închiderea clasei şi izolarea colectivului pe o durată de 7 zile. De asemenea, în situaţia în care, într-o unitate educaţională se vor identifica, în clase diferite, trei cazuri de infestare cu noul virus, Direcţia pentru Sănătate Publică (DSP) Călăraşi va dispune suspendarea activităţii unităţii de învăţământ pe o perioadă de 7 zile. Până în momentul de faţă, din cauza gripei porcine, în judeţul Călăraşi, au fost închise, pe o perioadă de şapte zile, şase unităţi de învăţământ.
- autentificaţi-vă sau înregistraţi-vă pentru a adăuga comentarii













