"Încercăm să menţinem standardul de motivaţie"
- spune şeful poliţiştilor călărăşeni vizavi de reducerea salariilor Trimis de Elena MITACHE la 1 Aprilie 2010 - 12:10am.Pentru noul şef al Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Călăraşi, următoarea perioadă se dovedeşte a fi una destul de dificilă, dată fiind situaţia socială în care se găseşte şi judeţul nostru ca urmare a crizei economice din ţară. Potrivit acestei situaţii, comisar şef Vasile Mărgineanu va avea de furcă, din câte se pare, nu numai cu infracţionalitatea din această zonă, dar şi cu frământările angajaţilor din subordine în momentul în care salariile acestora vor fi dimunate cu 25%. Şeful IPJ Călăraşi spune că, deşi nu este de acord cu această măsură, va încerca să intervină acolo unde este cazul astfel încât poliţistul călărăşean să rămână la un standard normal de motivaţie pe timpul acţiunilor întreprinse. "Dată fiind eventuala punere în practică a pachetului de legi promovate de către Guvern, ca o părere sinceră, sunt convins că direct sau indirect vom fi cu toţii afectaţi, deşi nu ne dorim această diminuare a salariilor. Dacă se va realiza, ştiţi foarte bine că trebuie să existe şi nişte căi de atac şi vom încerca să le explicăm angajaţilor că aşa stau lucrurile şi că trebuie, fiecare la locul lui de muncă, să-şi facă datoria", a spus Mărgineanu, adăugând că pe de altă parte, odată cu această diminuare a salariului vor apărea şi alte probleme legate de lipsa de motivare a poliţistului să intervină în cazurile infracţionale cu care se va confrunta pe viitor. De altfel, aşa cum se înţelege din discuţiile purtate în legătură cu acest aspect, atât la nivel sindical, cât şi printre poliţiştii călărăşeni, un organ al legii cu salariul diminuat nu va mai fi la fel de zelos la fel ca atunci când se bucura de un salariu pe măsura activităţii lui. Iar de aici şi până la corupţie probabil că nu va mai fi un pas atât de mare. "Încercăm să menţinem standardul de motivaţie, dar de la caz la caz, fiecare angajat în parte trebuie să înţeleagă faptul că odată intrat în această structură trebuie să-şi facă datoria aşa cum i-o cere funcţia pe care activează", a mai spus comisar şef Vasile Mărgineanu, şeful IPJ Călăraşi.
- autentificaţi-vă sau înregistraţi-vă pentru a adăuga comentarii












