În 2009,

Inspectorii fiscali au efectuat 809 acţiuni de control

21.01.2010 | Luminiţa MORARU
Niciun vot încă
Publicat în ediţia: 1719
Secţiune principală: Economie
Secţiuni: Local, Administraţie

Activitatea de inspecţie fiscală desfăşurată în anul 2009 a avut în vedere ca direcţie principală optimizarea acţiunilor de control, atât în sensul atingerii indicatorilor de management, cât şi în ceea ce priveşte îmbunătăţirea pregătirii profesionale şi eficientizarea permanentă a activităţii inspectorilor fiscali, în sensul unei mai bune folosiri a timpului de lucru. Astfel, anul trecut activitatea de inspecţie fiscală din cadrul Direcţiei Generale a Finanţelor Publice (DGFP) Călăraşi s-a materializat în principal prin: depăşirea cu 29% a valorii stabilite pentru indicatorul "sume atrase suplimentar nete pe un inspector"; menţinerea relativ constantă a numărului de inspecţii realizate, în condiţiile creşterii semnificative a numărului de contribuabili verificaţi; creşterea cu 13% a ponderii deciziilor de impunere emise în totalul rapoartelor de inspecţie fiscală întocmite la persoane juridice; creşterea cu 30% a gradului de asigurare a colectării creanţelor bugetare prin prisma măsurilor asiguratorii instituite; stabilirea unor diferenţe bugetare, financiare şi fiscale de 48 mii lei/control financiar; creşterea atât a numărului de contribuabili verificaţi cât şi a numărului de contribuabili declaraţi inactivi. Anul trecut, un număr mediu de 40 de inspectori au realizat 402 inspecţii fiscale, 122 de controale încrucişate, 276 de controale inopinate şi nouă cercetări la faţa locului. Conform informaţiilor furnizate de către reprezentanţii DGFP Călăraşi, în anul 2009, s-au stabilit sume suplimentare nete, atrase la bugetul general consolidat al statului în valoare totală de 37478,4 mii lei, rezultând o depăşire cu 29,3% faţă de nivelul stabilit. Totodată, în anul 2009, inspectorii fiscali au procedat la diminuarea pierderii fiscale raportate de contribuabilii supuşi inspecţiei fiscale cu suma totală de 17232,19 mii lei (faţă de 14817,27 mii lei, în anul 2008). De asemenea, în anul 2009 au fost înaintate organelor în drept în vederea continuării cercetărilor, un număr de 89 sesizări penale cu un prejudiciu total de 4533,26 mii lei.

Newsletter

1 + 3 =
Rezolvaţi această problemă simplă de matematică şi introduceţi rezultatul. Exemplu: pentru 1+3, introduceţi rezultatul 4.

Comentarii recente

Cine e online

În acest moment sunt 0 utilizatori şi 176 vizitatori online.

Cine e nou

  • CRISTINA MORARU
  • Gina Vasilescu
  • Carina Alesandra Stan
  • marian bunea
  • James Hess