"Jihad-ul" de la PDL!
Pentru că ne respectăm meseria, am fost corecţi şi în ediţia de azi, am publicat "dreptul la replică" remis publicaţiei noastre de către SC Phoenix Prod SRL Călăraşi, firma ce s-a simţit lezată în articolul apărut miercuri, 24 noiembrie, intitulat "Licitaţie pe 'ochi frumoşi' la CAS sau cum să 'prăduieşti' 24.193,55 euro”. Astfel, ţinând cont de solicitarea directorului ing. Gabriel Şebe, am dat publicităţii materialul trimis deşi, din punctul nostru de vedere, nu agreem prea tare precizările făcute de către administratorul firmei. Mă rog, nu avem spaţiul necesar în cadrul acestei rubrici să facem comentariile de rigoare, însă un lucru este cât se poate cert. Şi anume acela că şeful PDL Călăraşi, şi preşedintele CAS, instituţia care a făcut licitaţia despre care se vorbea în materialul respectiv, Marian Dinulescu, s-a supărat nevoie mare! Drept dovadă stă atitudinea domniei sale surprinsă ieri în cadrul conferinţei de presă susţinută la sediul organizaţiei. Şedinţa a început cam aşa: "Cine e de la 'Observator'?", s-a "răţoit" pe un ton destul de agresiv politicianul Dinulescu. I-a răspuns, cum era firesc, reprezentantul ziarului care se afla la conferinţa de presă. I-a fost suficient şefului PDL să vadă că e cineva de la "Observator" acolo şi s-a pornit... "jihad-ul!" I-am putea spune chiar "jihad-ul de la PDL", deoarece, după tonul ridicat al lui Marian Dinulescu, apostrofându-ne pentru cele scrise în articolul cu pricina, ceilalţi reprezentanţi ai presei locale atât au aşteptat! Şi, ceea ce poate fi o constatare, potrivit căreia, poate pentru prima dată, presa locală s-a unit, reproşându-i şefului CAS Călăraşi că aşa cum a procedat în ceea ce priveşte licitaţia ce a pus în joc 24.193,55 euro, lucrurile nu au fost tocmai transparente, ci, mai degrabă, doar în favoarea unei firme "de casă" a lui Marian Dinulescu. Supărarea ziariştilor a fost şi mai mare în momentul în care au aflat că de "CONCEPŢIA" unor materiale publicitare pe care se vor cheltui o groază de bani se va ocupa o firmă de confecţii metalice! Interesant, nu? Şi tot noi suntem de vină că, aşa cum ni s-a reproşat de şeful PDL Călăraşi, "din cauza unui asemenea articol putem să pierdem proiectul!". Nu, domnule Dinulescu, nu-l veţi pierde! Noi v-am făcut un bine, tocmai pentru a nu greşi ca să fiţi nevoit să rambursaţi din buzunarul propriu acei bani. Acum e OK?
- autentificaţi-vă sau înregistraţi-vă pentru a adăuga comentarii












