Liberalii au început alegerile în judeţ

20.03.2010 | Elena ROGOZ
Niciun vot încă
Publicat în ediţia: 1769
Secţiune principală: Actualitate
Secţiuni: Politică
Dan Drăgulin va candida la şefia organizaţiei municipale din reşedinţa de judeţ

Potrivit unor informaţii venite din partea vicepreşedintelui Organizaţiei Judeţene Călăraşi a Partidului Naţional Liberal (PNL) Dan Drăgulin, au fost demarate deja alegerile în unele localităţi ale judeţului. Spre exemplu, liberalii din municipiul Olteniţa şi-au ales săptămâna trecută o nouă conducere, viceprimarul Florian Cercel fiind reconfirmat în funcţie în unanimitate. „Am început deja alegerile în judeţ. Săptămâna trecută, vineri, am participat la Olteniţa la Conferinţa municipală, unde au fost 180 de delegaţi. Preşedinte a fost ales în unanimitate Florian Cercel. De asemenea, conform statulului au fost aleşi 19 membri ai biroului, dintre care 5 vicepreşedinţi”, a informat Daniel Drăgulin. Vicepreşedintele liberal, candidat la postul de lider al filialei municipale din reşedinţa de judeţ, a mai adus la cunoştinţă faptul că până pe 10 aprilie, dată stabilită pentru alegeri, să aibă loc adunări generale de alegeri în aproape toate filialele organizate pe secţii de votare, precum şi la tineret. „La nivelul municipiului Călăraşi începând cu sfârşitul acestei săptămâni desfăşurăm adunările generale de alegeri pe secţii de votare. În perioada următoare vom avea alegeri şi la tineret şi sperăm ca până pe 10 aprilie când va avea loc Conferinţa municipală să desfăşurăm alegeri în peste 75% din organizaţiile de cartier”, a mai spus Drăgulin. Până la această dată nu şi-a mai manifestat intenţia nimeni să candideze la şefia organizaţiei municipală, în afara lui Dan Drăgulin. Din vara anului trecut lider interimar este deputatul Eugen Nicolăescu, care a ocupat postul rămas vacant în urma demisiei primarului Nicolae Dragu, ulterior exclus din rândurile liberalilor. 

Părere de observator

de Niculae COSTACHE
Când îţi doreşti foarte mult un lucru şi nu îl poţi obţine, tinzi să devii disperat, să încerci orice metodă, indiferent de riscuri, să atingi acel scop. Disperarea se poate vedea acum în acţiunile actualului edil de Călăraşi, Nicolae Dragu, care ar încheia pacturi necurate pentru a mai sta comod încă patru ani în fotoliul de primar. A avut la dispoziţie trei mandate pentru a-şi demonstra valoarea... a făcut ce era de făcut. Oare altcineva chiar să nu poată să schimbe oraşul? Nimeni să nu aibă o viziune mai bună? » mai mult  |   |   |   |   | 

Log IN

Parteneri Media

Cine e nou

  • Stefania Neagu
  • Maria Mihnev
  • adrian adrian
  • Elena Rotaru
  • Stefan-Ovidiu Tataranu

Cine e online

În acest moment sunt 0 utilizatori şi 10 vizitatori online.