Locatarii blocului M9 au la dispoziţie 90 de zile pentru a părăsi apartamentele
Trimis de Luminiţa MORARU la 30 Ianuarie 2010 - 1:10am.Consilierii locali ai Primăriei Municipiului Călăraşi au votat în cadrul şedinţei ordinare din data de 28 ianuarie 2010 pentru evacuarea persoanelor care locuiesc fără forme legale în blocul M9. În cadrul şedinţei au fost supuse aprobării un număr de zece proiecte de hotărâre privind evacuarea locatarilor de la M9. În urma votului, consilierii locali au decis că nu pot evacua aceste persoane în toiul iernii, când afară se înregistrează temperaturi sub 0 grade Celsius, aşa că le-au dat la dispoziţie o perioadă de 90 de zile, în care aceştia trebuie să părăsească apartamentele. Astfel, au la dispoziţie 90 de zile să se mute, următoarele persoane: Mihai Brian Cană, Nicolae Asan, Săndel Anghel, Angelica Păun, Daniel Năstase, Cornelia Bratu, Adriana Gabriela Chiriţă şi Ion Vlada. Pentru Marius Costea, cel de-al zecelea locatar, consilierii locali au decis să îi acorde numai 30 de zile pentru a se muta, întrucât acesta nu mai locuieşte în momentul de faţă în apartamentul de la blocul M9. Conform proiectelor de hotărâre aprobate de consilierii locali, în termen de 5 zile de la comunicarea prezentei hotărâri, Serviciul Public Centrale Termice şi Administrare Fond Locativ (SPCTAFL) va soma persoanele nominalizate ca, în termen de 90 de zile de la primirea somaţiei, să evacueze locuinţa. Nerespectarea termenului de 90 de zile duce de drept la evacuarea silită a acestora. Prezenta hotărâre se va duce la îndeplinire de către Serviciul Public Centrale Termice şi Administrare Fond Locativ, cu sprijinul Serviciului Public Poliţia Comunitară – Călăraşi. Pe de altă parte, persoanele evacuate nu vor să lase lucrurile aşa cum sunt. "Nu suntem de acord cu decizia consilierilor, întrucât toţi cei care locuim în acest bloc suntem cazuri sociale. Aşteptăm să ni se comunice decizia luată de Consiliul local apoi vom vedea ce avem de făcut", ne-a declarat unul dintre locatari, aflat pe lista de evacuare a primăriei.
- autentificaţi-vă sau înregistraţi-vă pentru a adăuga comentarii













