Mai este nevoie de 7.000.000 de lei pentru finalizarea Sălii Polivalente
Pentru finalizarea Sălii Polivalente din Călăraşi mai trebuie alocată suma de 7.000.000 de lei din partea Companiei Naţionale de Investiţii. Proiectul a costat până în prezent peste 23.000.000 de lei şi trebuia să fie gata de la sfârşitul anului 2008, însă, deoarece fondurile au ajuns la Călăraşi etapizat, s-a stabilit ca termen de finalizare luna septembrie a acestui an. Firma care se ocupă de lucrări, General Concrete Cernavodă, aşteaptă şi ultima tranşă de bani, respectiv 7.000.000 de lei, pentru a finaliza ceea ce a început la jumătatea anului 2006. Din cauză că banii nu au venit toţi odată, de la doi ani, termen stabilit iniţial, s-a ajuns la patru. „Firma lucrează în funcţie de banii pe care îi primeşte. Anul acesta se va aloca 7.000.000 de lei pentru finalizarea lucrării, iar termenul care s-a stabilit este luna septembrie a acestui an”, a declarat viceprimarul Picu Şişman. Treaba pare să fie sigură, întrucât autorităţile locale au prins în bugetul din acest an banii necesari pentru racordarea Sălii Polivalente la utilităţi, construirea unui parc, a unor alei şi a unor parcări de jur-împrejur. „Vom organiza în acest an licitaţia pentru realizarea utilităţilor la Sala Polivalentă, să ne respectăm partea din contract. Cum termină lucrarea în septembrie imediat ne apucăm de treabă şi vrem să finalizăm în aproximativ două luni. De asemenea vom face parcări în jurul sălii pentru maşinile de serviciu, până când se va reuşi realizarea priectului cu locuri de parcare pe trei nivele. Vrem să amenajăm un parc cu alei şi bănci. Sperăm ca anul acesta să se finalizeze totul”, a precizat Picu Şişman. Sala Polivalentă va avea 1.500 de locuri şi este un proiect cu o valoare de peste 30.000.000 de lei. Primăria Municipiului Călăraşi va contribui, în total, cu aproximativ 4.000.000 de lei, bani necesari pentru racordarea sălii la utilităţi şi amenajarea zonei.
- autentificaţi-vă sau înregistraţi-vă pentru a adăuga comentarii




