Mai mulţi posesori de ambarcaţiuni sancţionaţi pentru depăşirea liniei de frontieră
Trimis de Niculae COSTACHE la 12 August 2011 - 12:10am.Într-o singură săptămână poliţiştii de frontieră călărăşeni au aplicat şase sancţiuni contravenţionale pentru lipsa avizelor de desfăşurare a unor activităţi în apele de frontieră şi să retragă patru avize de agrement pe fluviul Dunărea, pentru încălcarea regimului juridic al frontierei de stat. Cu toate că la primirea avizelor de pescuit sportiv şi agrement pe fluviul Dunărea, posesorii de ambarcaţii au fost instruiţi şi informaţi despre prevederile regimului juridic al frontierei de stat şi elementele de bază din Regulamentul de navigaţie pe Dunăre, tot mai des aceştia sunt tentaţi să încalce aceste norme. „În conformitate cu legile în vigoare, activităţile de pescuit sportiv, agrement, vânătoare, păşunat, etc., în apropierea frontierei de stat pot fi desfăşurate doar cu avizul structurii poliţiei de frontieră cu atribuţii în acea zonă şi cu respectarea normelor juridice stabilite. Reamintim pe această cale că în conformitate cu Tratatul bilateral încheiat între România şi Bulgaria, linia de frontieră trece pe mijlocul fluviului”, a precizat comisar Vasile Chiru, purtătorul de cuvânt al IJPF Călăraşi. De asemenea, Poliţia de Frontieră informează că accesul pe insulele şi ostroavele româneşti se poate face doar cu avizul structurilor locale ale poliţiei de frontieră ( SPF Chirnogi, SPF Olteniţa, SPF Călăraşi). Drept urmare, cetăţenii care doresc să desfăşoare activităţile mai sus enumerate trebuie să se prezinte la sediul Inspectoratului Judeţean al Poliţiei de Frontieră (IJPF) Călăraşi cu sediul în Olteniţa sau la subunităţile din subordine mai sus enumerate, activitatea de avizare fiind gratuită.
- autentificaţi-vă sau înregistraţi-vă pentru a adăuga comentarii













