Maternitate nouă, doar un medic neonatolog şi fără unele dotări

"Păcat de secţia aceasta nouă şi modernă!", spun unele cadre medicale din Spitalul Judeţean de Urgenţă, care cred că deşi noua Maternitate arată cu totul altfel de după reabilitare, încă nu poate fi utilizată aşa cum trebuie. Aceasta, deoarece, aici încă se mai regăsesc unele lipsuri. În afară de faptul că personalul, atât cel medical, cât şi cel auxiliar, este încă unul deficitar. Maternitatea nu are în acest moment, potrivit medicilor specialişti de aici, un aparat ventilator "ASTRUP", atât de necesar nou-născuţilor care pot prezenta unele probleme la naştere. De asemenea, o altă problemă destul de gravă la această oră, cu care se confruntă maternitatea din spitalul călărăşean este faptul că în respectiva secţie există doar un singur medic neonatolog, în persoana dr. Alexandru Ioniţă. Specialistul, în vârstă de 63 de ani, era prezent ieri, aşa cum de altfel o face ori de câte ori este nevoie de consultaţiile sale, în secţie, afirmând, mai în glumă mai în serios, că "şansa este să murim pe baricade", medicul făcând referire, printre altele, şi la faptul că are la activ în ultimele zile, nu mai puţin de opt gărzi efectuate. Un alt specialist, dr. Victor Constantin, a ţinut să ne spună că, în lipsa unor dotări corespunzătoare şi a unui alt medic neonatolog, unii dintre micuţii ce se nasc în Maternitatea Călăraşi şi prezintă probleme serioase de sănătate nu pot fi trataţi aici, din acest motiv fiind solicitate alte spitale din Capitală. "Şi la Bucureşti sunt acum probleme mai ales ca urmare a tragediei de la Giuleşti. Am ajuns să trimitem copiii pe la unele spitale unde mai avem câte o cunoştinţă, o relaţie...", ne-a spus dr. Constantin, cu referire la relaţiile de colegialitate sau de prietenie între medicii călărăşeni şi cei din Capitală, ca urmare acestor intervenţii nou-născuţii de la noi să poată primi tratamentul de care au nevoie. Pe lângă lipsurile încă existente în această secţie, dr. Victor Constatin a ţinut să reamintească faptul că Maternitatea din Spitalul Călăraşi, este dotată cu instalaţie de detectare şi semnalizare a incendiului. Maternitatea Călăraşi a fost închisă în anul 2009 din cauza unei infecţii nozocomiale, managerul de atunci, Ion Sfetcu, înaintând toate demersurile pentru identificarea fondurilor necesare reabilitării acesteia. La finalul lucrărilor, investiţia a costat peste 18 milioane de lei, 3,5 milioane fiind suportate de Consiliul judeţean, iar 15 milioane de către Ministerul Sănătăţii.
- autentificaţi-vă sau înregistraţi-vă pentru a adăuga comentarii















+
:|