În noua Secţie de Psihiatrie au fost internaţi primii pacienţi

18.03.2010 | Elena MITACHE
Niciun vot încă
Publicat în ediţia: 1767
Secţiune principală: Social
Secţiuni: Sănătate
Din cele 15 paturi aferente Secţiei de Psihiatrie, cinci au fost deja ocupate
Din cele 15 paturi aferente Secţiei de Psihiatrie, cinci au fost deja ocupate

La puţin timp după ce a fost numit în funcţia de manager al Spitalului Judeţean de Urgenţă Călăraşi, Ion Sfetcu, şi-a exprimat intenţia de a înfiinţa aici o secţie care lipsea din circuitul medical al unităţii de sănătate. Anul trecut, prin luna august, Ion Sfetcu ne spunea că îşi doreşte foarte mult ca în unitatea pe care o conduce să funcţioneze şi o secţie de psihiatrie. "Secţia de psihiatrie există în structura noastră şi vom vedea unde va fi amplasată, poate chiar în locul dializei, dar încă nu s-au finalizat discuţiile pe această temă", ne declara pe la mijlocul anului trecut, managerul Spitalului judeţean, Ion Sfetcu. Între timp, înfiinţarea acestei secţii a fost pusă în practică şi, în aceste zile, beneficiază aici de îngrijiri medicale de specialitate cinci pacienţi. "Trebuie să vă spun că Spitalul Judeţean de Urgenţă Călăraşi şi-a îmbogăţit activitatea cu o nouă secţie medicală. De puţină vreme, în Corpul B al unităţii am dat drumul la un compartiment nou în spital, Secţia de Psihiatrie. Aceasta are în prezent 15 paturi şi deja au fost internaţi aici primii cinci pacienţi", ne-a spus managerul unităţii de sănătate, precizând că spaţiul aferent noii secţii a fost alocat prin comprimarea Secţiei de Oftalmologie. "Spaţiul Secţiei Oftalmologie a fost restrâns şi comprimat pe acelaşi cu cel al ORL şi astfel am putut înfiinţa această nouă secţie. Spaţiul a fost separat printr-un paravan din PVC şi am dat drumul la activitatea de aici", a mai spus Sfetcu, menţionând că accesul către Secţia de Psihiatrie se face prin fosta cameră de gardă de la pediatrie. Mai trebuie adăugat că în noua secţie de psihiatrie a Spitalului judeţean îşi desfăşoară activitatea doi medici de specialitate, respectiv dr. Ioana Alina Negrea şi dr. Lucian Lăpuşneanu.

mi-e greata sa ma uit..ce

mi-e greata sa ma uit..ce paturi..ce salon..ce spital..da ce sa facem..traim in Calarasi

foarte bine!!

cine stie castiga eu cred ca tot spitalul trebuie trensformat in sectie de psihiatrie si incepeti internarile cu cei din domeniul sanitar!la cata nebunie e in tara asta,sigur va trebui marita in scurt timp.felicitari!o noutate e si faptul ca doi medici tineri isi fac loc in sistemul sanitar calaraseran deja perimat

Newsletter

1 + 13 =
Rezolvaţi această problemă simplă de matematică şi introduceţi rezultatul. Exemplu: pentru 1+3, introduceţi rezultatul 4.

Comentarii recente

Cine e online

În acest moment sunt 3 utilizatori şi 152 vizitatori online.

Utilizatori prezenţi

  • gladin bodnar
  • Ionuţ POPA
  • Monica Măgureanu

Cine e nou

  • CRISTINA MORARU
  • Gina Vasilescu
  • Carina Alesandra Stan
  • marian bunea
  • James Hess