Nu-i pericol public?

Revoltă şi indignare. Acestea sunt cuvintele potrivite pentru starea de spirit ce ne-a cuprins pe mulţi dintre noi, ieri dimineaţă, în momentul în care, pe mai toate posturile de ştiri, se derulau frânturi de imagini în care un bărbat dădea cu o femeie de pereţi! Imaginile erau ceva mai vechi şi, cu siguranţă, la vremea respectivă ne-a oripilat pe toţi atitudinea unui "om", care, considera el, este super-stăpânul femeii care nu-l mai vroia pur şi simplu lângă ea. Cazuri ca acesta se întâmplă, probabil, oriunde în lumea asta şi, din păcate, sunt destul de multe. Doar că de cele mai multe ori rămân ascunse ori de cei care le fac, ori de legea care este destul de strâmbă pentru a îndrepta lucrurile în ceea ce priveşte stoparea unor asemenea violenţe. Să revenim. Imaginile în care se vede foarte clar cum un tânăr îşi bate serios prietena le-a văzut toată lumea la vreme respectivă. Poliţiştii şi-au cam făcut treaba şi au trimis dosarul către un procuror. Ce a făcut acesta? A oprit dosarul din circuitul normal către instanţă pe motiv că individul bătăuş "nu reprezintă pericol public". Şi nici nu reprezenta, de vreme ce se vede clar cum dădea cu fata de pereţi! Ar mai fi putut face el vreo altă victimă? Nici pe departe, în opinia unui procuror, care, probabil, a crezut de cuviinţă că el aplică legea "cum vrea muşchiul lui!" Abia ieri, am văzut cu toţii că procurorul "a avut dreptate". Acelaşi infractor periculos îl bagă în comă, aplicându-i o sticlă în cap, pe un poliţist ce făcea parte din grupul care-l anchetase pe acesta atunci când, în urma bătăilor aplicate prietenei sale, fata ajunge şi ea într-un spital cu serioase contuzii la cap. Stai şi te întrebi, într-un asemenea caz, cum o asemenea "bestie de om" a fost lăsat în libertate de un procuror indulgent? Cum poţi să iei o asemenea decizie din moment ce "animalul" a dat dovadă de asemenea violenţă? Şi spui că "nu prezintă pericol public?" Înseamnă că ori eşti tâmpit, ori... Tragedia este că şi pe aici, prin târgul Călăraşiului, se cam întâmplă la fel. Adică, în cele mai multe dintre cazuri, poliţia aleargă să prindă infractorii, în timp ce un procuror sau judecător face pe Dumnezeu şi consideră că aceştia merită să stea în libertate. Şi, de ce nu, să-şi facă de cap în continuare. De ce? Păi să ne spună ei, procurorii şi judecătorii, care, din motive doar de ei ştiute, susţin că unii infractori "nu reprezintă pericol public".