O bestie cu chip de om a luat viaţa unei fetiţe de trei ani
Trimis de Elena MITACHE la 11 Septembrie 2010 - 12:10am.8 septembrie, ziua în care se sărbătoreşte "Sf. Maria" ar fi trebuit să fie una liniştită, în care cetăţenii din satul Florica ar fi trebuit să meargă la biserică sau să petreacă, după caz. Din nefericire, o tragedie ce s-a petrecut în satul cu nume de floare a pus pe jar toată suflarea atunci când oamenii au aflat că un copilaş de doar trei anişori a fost snopit în bătaie până şi-a dat sufletul. Transportată cu ambulanţa la Spitalul Lehliu-Gară, cu tot efortul medicilor de a-i salva viaţa, Mirela Olofir a decedat. "În urma efectuării necropsiei s-a constatat că moartea a fost violentă, fiind demarate cercetări sub coordonarea procurorului criminalist, care au condus la identificarea celui care a comis această faptă ca fiind concubinul mamei minorei", a declarat inspector Ramona Tudor, purtătorul de cuvânt al IPJ Călăraşi, cu precizarea că dosarul penal a fost declinat, potrivit competenţei, Parchetului de pe lângă Tribunalul Călăraşi. Ieri, 10 septembrie a.c., instanţa a emis mandat de arestare pe numele lui Marian Tudor, de 31 de ani, bărbatul aflându-se în acest moment în arestul IPJ Călăraşi.
Viceprimarul comunei Ileana :"Ne-a dat peste cap nenorocirea asta!"
"Nu pot să-mi revin nici acum de la ceea ce am văzut acolo. Ne-a dat peste cap nenorocirea asta!", ne-a declarat, într-o convorbire telefonică, ieri după amiază, viceprimarul comunei Ileana, Florin Dumitrescu, adăugând că imaginea copilei, fără viaţă, dar plină de vânătăi, o va avea multă vreme în memorie. "De altfel, eu am luat-o din spital şi am dus-o la Arţari, satul de unde este mama ei şi unde va fi îngropată", ne-a mai spus viceprimarul. Astăzi micuţa Mirela Olofir va fi condusă pe ultimul drum de mama ei şi de cele două surori, dar şi de locuitorii satului Arţari. Având în vedere că familia ei este una cu probleme sociale, viceprimarul Florin Dumitrescu ne-a declarat că administraţia locală a oferit un sprijin material familiei îndurerate. Tragedia este că Marian Tudor, concubinul mamei minorei decedate, mai are şi o soţie, cinci copii de întreţinut, aceasta urmând să mai aibă un copil.
- autentificaţi-vă sau înregistraţi-vă pentru a adăuga comentarii













