Patru doamne din Călăraşi, "Cetăţean de Onoare" de ziua lor

08.03.2010 | Elena MITACHE
Niciun vot încă
Publicat în ediţia: 1758
Secţiune principală: Social
Secţiuni: Local
Pentru prima dată de 8 Martie, la Călăraşi, patru doamne au primit titlul de "Cetăţean de Onoare"
Ieri,7 martie a.c., Restaurantul "Queen" din Călăraşi a fost aproape neîncăpător pentru cele peste 200 de doamne ce au ales să-şi sărbătorească ziua aici. Evenimentul, organizat ca de fiecare dată de Casa de Ajutor Reciproc a Pensionarilor (CARP) Călăraşi, le-a oferit şi în acest an un plus de bucurie doamnelor, membre ale acestei organizaţii de întrajutorare. Cu acelaşi prilej, patru doamne din Călăraşi au fost premiate cu titlul de "Cetăţean de Onoare" al municipiului reşedinţă de judeţ pentru întreaga activitate desfăşurată de-a lungul vieţii.

Organizatorii, în mod special sufletul unor alte asemenea evenimente, preşedintele CARP, prof. Gabriela Truică, şi secretarul instituţiei, Marilena Melehat, au avut mare grijă ca, la sărbătoarea organizată în cinstea lor, doamnelor să nu le lipsească nimic. Acestea au avut parte nu numai de un meniu şi o servire ireproşabilă din partea personalului restaurantului "Queen", dar şi de muzică bună, asigurată de DJ-ul localului călărăşean. De altfel, doamnele aflate la vremea pensiei, au cam "uitat" de bunătăţile din farfurie şi au încins câteva hore româneşti, ringul de dans fiind ocupat instantaneu de toate femeile prezente la eveniment. Manifestarea de ieri nu a fost una oarecare, iar, pe lângă petrecerea dedicată zilei lor, patru doamne din Călăraşi au devenit "Cetăţean de Onoare". Astfel, ca o recunoaştere a activităţii lor în diferite domenii, prof. Gabriela Truică, prof. Maria Deculescu, prof. Emilia Şerbănescu şi farmacist Cecilia Giurcă au avut parte ieri de o atenţie dosebită din partea directorului Casei Judeţene de Pensii Călăraşi, Nelia Trandafir, consilier municipal şi iniţiatoare a proiectului de hotărâre prin care, din zece nominalizări, au fost alese cele patru doamne. Despre cum s-a ajuns la această iniţiativă ne-a vorbit chiar cea care a susţinut foarte tare punerea în practică a acestui proiect. "Având în vedere organizarea evenimentului dedicat femeilor de vârsta a treia, ne-am gândit că este cel mai bun moment să premiem şi doamnele care au fost nominalizate pentru titlul de "Cetăţean de Onoare". Tocmai de aceea le-am invitat pe toate patru astăzi aici să sărbătorim cum se cuvine acest moment important pentru noi. Eu pot să spun că este foarte bine venită această iniţiativă şi că cineva s-a gândit ca femeile deosebite din municipiu să fie onorate cu acest titlu", ne-a declarat consilierul local Nelia Trandafir, adăugând faptul că la alegerea celor patru doamne, au contribuit şi celelalte femei din consiliul local, Mariana Luca, Carmen Filimon şi Adriana Mărgineanu, dar şi reprezentante din partea mass-mediei locale. Nelia Trandafit a mai precizat, referitor la acelaşi subiect, că în şedinţa din 25 februarie când a fost supus dezbaterii acest proiect, toţi cei prezenţi în Consiliul local au votat în unanimitate pentru acordarea celor patru doamne a titlului de "Cetăţean de Onoare". Vădit impresionate de momentul dedicat lor, cele patru doamne "Cetăţean de Onoare" au spus câteva cuvinte asistenţei prezente. Astfel, prof. Gabriela Truică a ţinut să precizeze, pe lângă mulţumirile aduse celor care s-au gândit la a-i acorda această înaltă disticţie, că meseria pe care a desfăşurat-o în şcoala călărăşeană a făcut-o cu daruire şi mare responsabilitate. Cu lacrimi în ochi, prof. Emilia Şerbănescu a recunoscut că este foarte fericită şi că după 47 de ani de muncă la catedră îşi doreşte prosperitate pentru oraşul care i-a dat atâtea satisfacţii profesionale. Nu mai puţin emoţionată, prof. Maria Deculescu a ţinut să aducă mulţumiri administraţiei locale, elevilor, părinţilor, dar şi conducerii liceelor în care şi-a desfăşurat activitatea. Una dintre cele mai longevive farmaciste din oraş, "doamna Cici", aşa cum o ştie multă lume, Cecilia Giurcă ne-a declarat că este foarte fericită şi deosebit de încântată de surpriza ce i-a fost făcută de către autorităţi pentru acordarea acestui titlu.

La eveniment ar fi trebuit să fie prezente şi oficialităţi din conducerea municipiului, dar acestea, din motive necunoscute, au lipsit, lăsând un gust amar celor prezenţi. Le-au suplinit absenţa consilierul local Mircea Drăgulin şi Vasile Sotiropol, preşedintele Consiliului judeţean al persoanelor vârstnice.

 

Galerie articol

gallery itemgallery itemgallery itemgallery item

Părere de observator

de Niculae COSTACHE
Când îţi doreşti foarte mult un lucru şi nu îl poţi obţine, tinzi să devii disperat, să încerci orice metodă, indiferent de riscuri, să atingi acel scop. Disperarea se poate vedea acum în acţiunile actualului edil de Călăraşi, Nicolae Dragu, care ar încheia pacturi necurate pentru a mai sta comod încă patru ani în fotoliul de primar. A avut la dispoziţie trei mandate pentru a-şi demonstra valoarea... a făcut ce era de făcut. Oare altcineva chiar să nu poată să schimbe oraşul? Nimeni să nu aibă o viziune mai bună? » mai mult  |   |   |   |   | 

Log IN

Parteneri Media

Cine e nou

  • Stefania Neagu
  • Maria Mihnev
  • adrian adrian
  • Elena Rotaru
  • Stefan-Ovidiu Tataranu

Cine e online

În acest moment sunt 0 utilizatori şi 62 vizitatori online.