Patru primării din judeţ au câştigat bani pe Măsura 125
Trimis de Nicolae DOBRE la 15 Octombrie 2010 - 12:10am.Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit (APDRP) a publicat, pe 7 octombrie 2010, rapoartele de selecţie pentru proiectele depuse în cadrul Măsurii 125 – ” Îmbunătăţirea şi dezvoltarea infrastructurii agricole şi silvice “, pentru proiectele depuse în perioada 15 martie – 15 aprilie 2010. Pentru această sesiune au fost alocaţi 89.264.511 euro. Dintr-un număr total de 88 de proiecte selectate pe întreaga ţară, patru sunt din judeţul Călăraşi. Astfel, primăriile din Cuza Vodă, Perişoru, Roseţi şi Vâlcelele au avut câte 50 de puncte pe Măsura 125, fiecare dintre ele primind peste 4.000.000 de lei pentru modernizarea unor drumuri agricole. Primăria Cuza Vodă a primit 4.238.200 de lei pentru proiectul “Modernizarea drumurilor de acces DA1, DA2, DA3, DA4, ce deservesc exploataţiile agricole din com. Cuza Vodă”, Primăria Perişoru a primit 4.225.800 de lei pentru “Modernizarea drumului de acces DA1 ce facilitează accesul la exploataţiile agricole din com. Perişoru”, iar Primăria Roseţi a primit 4.219.500 de lei pentru “Îmbunătăţirea infrastructurii agricole prin modernizarea drumului de acces Amzaua la exploataţiile agricole din comuna Roseţi”. Cea de-a patra comună din judeţul Călăraşi ce a primit bani pe Măsura 125 este Vâlcelele, cu proiectul “Modernizarea drumului de acces DA1 ce facilitează accesul la exploataţiile agricole din comuna Vâlcelele”, suma primită fiind de 4.193.700 lei. Banii vor veni prin Programul Naţional de Dezvoltare Rurală (PNDR). Cele patru primării ce au reuşit accesarea şi câştigarea banilor pe Măsura 125 au fost ajutate de consultantul Lucian Cuprinsu, cel care a adus şi singura finanţare pe Măsura 322 "Renovarea şi dezvoltarea satelor”, în valoare de 2,2 milioane de euro. Primăriile din judeţul Călăraşi ce nu au reuşit să prindă finanţare la prima sesiune pe Măsura 125 mai au o şansă. Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit (APDRP) va primi, în perioada 15 octombrie – 15 noiembrie 2010, cereri de finanţare pentru proiectele aferente Măsurii 125 „Îmbunătăţirea şi dezvoltarea infrastructurii legate de dezvoltarea şi adaptarea agriculturii şi silviculturii”. Potenţialii beneficiari vor putea depune proiectele la sediile Oficiilor Judeţene de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit (OJPDRP) ale Agenţiei, în judeţele unde va fi amplasată investiţia. Pentru această sesiune, fondurile disponibile vor fi de 148.774.185 de euro, fiind repartizate pe submăsuri. Astfel, submăsura 125-a „Îmbunătăţirea şi dezvoltarea infrastructurii legate de dezvoltarea şi adaptarea agriculturii” va avea disponibilă o sumă de 89.264.511 euro, iar pentru submăsura 125-b „Îmbunătăţirea şi dezvoltarea infrastructurii legate de dezvoltarea şi adaptarea silviculturii” sunt alocaţi 59.509.674 euro. Din fondurile alocate pentru dezvoltarea şi adaptarea agriculturii (submăsura 125-a), au fost alocaţi 40.169.030 de euro strict pentru proiectele de investiţii în sisteme de irigaţii, restul de 49.095.481 de euro fiind disponibili pentru alte tipuri de investiţii – modernizarea drumurilor de acces, a drumurilor agricole de exploataţie etc.
- autentificaţi-vă sau înregistraţi-vă pentru a adăuga comentarii













