Pensiile nu vor fi virate mai devreme
Trimis de Luminiţa MORARU la 26 Martie 2010 - 1:10am.An de an, înainte de sfintele sărbători, fie de Crăciun, fie de Paşte, Casa Judeţeană de Pensii (CJP) Călăraşi vira mai devreme banii de pensii către beneficiari, astfel încât să le ofere posibilitatea de a-şi achiziţiona, din timp, cele necesare. Anul acesta din cauza crizei economice, acest lucru este imposibil de realizat. Directorul coordonator al CJP Călăraşi, Nelia Trandafir, ne-a declarat că înaintea Sfintelor Sărbători de Paşte, pensiile nu vor fi virate mai devreme. "Anul acesta nu putem vira pensiile mai devreme şi încercăm să ne menţinem în grafic, însă situaţia este din ce în ce mai grea, de la lună la lună", a precizat directoarea Nelia Trandafir. În momentul de faţă, la nivelul CJP Călăraşi se află în plată un număr de 77.504 de pensii de stat. Din cele peste 77.000 de pensii de stat, 32.666 sunt pentru limită vârstă, 11.288 pentru limită de vârstă vechime incompletă, 102 pensii anticipate, 1.701 pensii anticipate parţial, 11.809 pensii de invaliditate, 19.938 pensii de urmaşi. De asemenea, în prezent mai sunt în plată 16.588 de pensii pentru agricultori, 3.441 pensii pentru veteranii de război, 13.314 pensii acordate în conformitate cu legile speciale şi 12.717 pensii sociale. O parte dintre aceşti pensionari apelează în perioada premergătoare Sărbătorilor de Paşte, la împrumuturi acordate de Casele de Ajutor Reciproc ale Pensionarilor. Oamenii nevoiaşi, a căror pensie nu le ajunge, fac împrumuturi pentru a putea avea pe masa de Paşte o mică parte din produsele tradiţionale.
- autentificaţi-vă sau înregistraţi-vă pentru a adăuga comentarii













