Piesa "Puşlamaua", pe scena Teatrului "Aurel Elefterescu"
Călărăşenii pot viziona pe scena Teatrului Popular "Aurel Elefterescu" din municipiul reşedinţă de judeţ piesa de teatru „Puslamaua”, regizată de George Moţoi. Evenimentul cultural este programat pentru luni, 22 februarie 2010, la sala teatrului călărăşean, începând de la ora 19:30. "Puşlamaua", în regia lui George Moţoi, este o comedie excelentă, cu o distribuţie de excepţie. Piesa "Puşlamaua" este un divertisment facil, dar jucată cu vervă şi într-un ritm alert, nu face decât să binedispună şi să stârnească râsul spectatorilor. Iubitorii de teatru au ocazia să-l vadă pe celebrul actor de teatru şi film, George Moţoi, interpretând rolul unei veritabile şi nebănuite puşlamale pariziene. Subtilă şi rafinată, creaţia sa este una antologică. În acest demers artistic îl acompaniază parteneri de prim rang aleşi din teatrele bucureştene chiar de domnia sa: Irina Mazanitis, Ileana Cernat, Giliola Moţoi, Mihai Niculescu, Jeanine Stavarache, Luciana Popa/Xenia Grigore. Regia artistică, scenografia şi ilustraţia muzicală sunt realizate de acelaşi George Moţoi. Piesa "Puşlamaua" reprezintă o savuroasă comedie de Pierre Chesnot, în traducerea lui Radu Beligan. Spectacolul durează o oră şi patruzeci de minute, iar preţul unui bilet este cuprins între 27 şi 42 de lei. Biletele sunt deja puse spre vânzare la ghişeele Centrului Cultural Judeţean Călăraşi.
- autentificaţi-vă sau înregistraţi-vă pentru a adăuga comentarii















