Planul integrat de dezvoltare urbană al municipiului Călăraşi a fost respins de la fondurile europene
Trimis de Elena ROGOZ la 3 Martie 2010 - 1:10am.Anul trecut, în luna martie, Consiliul Local Călăraşi emitea o hotărâre prin care se aproba Planul integrat de dezvoltare urbană precum şi angajamentul ferm de implementare a acestuia şi a tuturor proiectelor componente pentru care se solicită finanţare în cadrul Axei prioritare 1 a Programului Operaţional Regional 2007-2013. Era vorba de un plan ce avea în componenţă trei mari proiecte-reabilitarea Căminului de Bătrâni „Antim Ivireanul”, realizarea unui pasaj suprateran peste calea ferată ce traversează şoseaua Sloboziei şi despre o parcare, tot supraterană, de 300 de locuri, lângă viitoarea Sală Polivalentă a municipiului Călăraşi, situată pe strada Progresul. Valoarea de finanţarea cerută de către administraţia publică locală se ridica la 66 de milioane de lei. Dacă proiectul depus de municipalitate a trecut de etapa de eligibilitate şi conformitate, procesată de Agenţia pentru Dezvoltare Regională (ADR) Sud-Muntenia, de evaluarea independentă făcută de ministerul de resort acesta nu a mai trecut. Ieri, directorul ADR Sud-Muntenia, Liviu Muşat, a anunţat că PIDU-ul municipiului Călăraşi a fost respins. „Proiectul municipiului Călăraşi a fost respins. Ieri le-am trimis adresa prin care i-am informat. Proiectul a trecut de conformitate şi eligibilitate, însă, din păcate evaluatorii independenţi l-au punctat foarte slab. A obţinut o medie de 3,03 puncte, în condiţiile în care trebuia să aibă o medie de 3,5”, a spus Muşat. Rugat să dea detalii referitoare la motivele care au stat la baza respingerii proiectului, Liviu Muşat a citat din comentariile evaluatorilor independenţi, din care reiese că s-au făcut multe greşeli la redactarea proiectului. „Eu vă spun doar ce comentarii au formulat evaluatorii. Sunt foarte multe. Spre exemplu, în cadrul planului sunt enumerate alte oportunităţi decât dezvoltarea municipiului sau că în cadrul cererii de finanţare se precizează că acest proiect nu face parte dintr-o iniţiativă mai complexă de investiţie a comunităţii. Deci ei practic şi-au dat cu stângul în dreptul”, a declarat directorul ADR Sud Muntenia. Un alt motiv important pentru care s-au pierdut puncte a fost acela că marele proiect privind realizarea unui pasaj suprateran peste calea ferată, la intrarea în municipiul Călăraşi dinspre Autostrada A2, nu a avut anexat un studiu de trafic. Banii cheltuiţi pe studiul de fezabilitate al PIDU-ului nu sunt în totalitate pierduţi. Potrivit precizărilor făcute de directorul ADR Sud Muntenia, proiectul privind reabilitarea Căminului de bătrâni poate fi depus tot în cadrul POR, pe Axa prioritară 2, Domeniul major de intervenţie 3.2. „Reabilitarea/modernizarea/dezvoltarea şi echiparea infrastructurii serviciilor sociale”. „Eu am vorbit cu domnul primar Nicolae Dragu şi l-am sfătuit să folosească în continuare proiectul cu Căminul de bătrâni. Nu ştiu ce va face până la urmă”, a mai afirmat Liviu Muşat.
- autentificaţi-vă sau înregistraţi-vă pentru a adăuga comentarii













